Jurnal
Toamnă cu Þărm și Dig
(impresie)
2 min lectură·
Mediu
Plouă... plouă din rădăcini de nori înalți...
Miroane, îți las semn din trecătoare aduceri aminte, învelite în uitare. Bătrânul stejar, într-o toamnă, mi-a dăruit, din frunză-i, un con. Își aplecase ramul din coroană, să atingă piatra pe care stă înscrisă o ploaie, ca o casă dragă... și un dor, cu amprenta teiu’Lui etern. De-ar fi să-ți spun doar câteva cuvinte – și tu mă cunoști, nu sunt făcută să aleg... Luasem drumul pietruit al Ieșilor, înspre casa ta din livada veșniciei, să-ți aduc aminte că trandafirii încă există, și mă întrebam: cum de a fost posibil?! Da, era și multă mirare, pentru că răspuns nu e... Am auzit doar trei împușcături, nu le-am numărat, dar visul nu înșală.
Pe masa ta, din aceeași odaie, stau și acum, ca pe niște scaune goale... un fier de călcat, greu, cu cărbunii, atunci, încinși. Mânerul e un umăr pentru o mică pasăre ce cântă în culorile curcubeului, când răsare. Cu fierul ăsta, îți călca mama cămașa de poet... pe aceeași masă, lipită de zidul alb, sub fereastră, au mai apărut doua mere roșii, gemene, fără niciun păcat, un pahar pentru roua din lacrimi, un felinar stins, o lumânare aprinsă, o călimară și o pană de pescăruș, lângă o foaie albă de nespus...
Într-o seară, pe o scară, sora ta, mai mică decât tine cu mulți ani, îi spunea unui poet, despre Luceafăr: \"Tu ești poet, dar am cunoscut și eu un poet, Mihai, prieten cu Pompiliu – și într-o zi, eu coseam. Și a venit acest Mihai, care îl căuta pe Pompiliu. Pompiliu nu era acasă, iar eu l-am poftit să aștepte. S-a așezat pe un divan, m-a întrebat dacă poate să stea acolo. Eu lucram, țeseam ceva, brodam, eram «domnișoară de epocă». A tăcut, iar Pompiliu a cam întârziat. Mihai a întrebat: Întârzie Pompiliu?, iar eu: Nu, nu, vine, vine, vine... (ea nu știa cine e Eminescu, știa doar că e un poet, prieten de-al fratelui ei, Pompiliu)”
Ce te legeni, plopule? Privește, ce mugure a zămislit creanga aceasta din \"Arborele Sângelui\", după o sută de ani de veșnicie! E din sângele tău, Miroane! Din mugurele acesta, va pleca la drum o altă crenguță...
«E» pe piatră
Montréal, 13 octombrie 2009
044.113
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Maria Gheorghe
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 369
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Maria Gheorghe. “Toamnă cu Þărm și Dig.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maria-gheorghe-0021767/jurnal/13910295/toamna-cu-tharm-si-digComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
\"Pentru început, iau o pagină din manuscrisul 228 al Academiei Române, văzând în el \"pergamentul diafan\" care-mi vindecă durerea \"Arborelui sângelui\". Presimt că moartea lui Pompiliu este o crimă mușamalizată. Poate te întrebi: de ce insistă omul acesta pe acest amănunt, \"sinucidere sau crimă\"? Pentru că în acest răspuns am opțiunea lui Pompiliu pentru \"a fi\" sau \"a nu fi\". Spiritul lui e luminos, ca cel al lui Van Gogh. În plus,... e o poveste prea lungă. Păstrez câteva pasaje din \"Scrisori de la țară\" și filele pompi000.lat, pompi006.lat, ex00.lat și comug0.lat. În rest, voia Domnului...
De fapt, în problema cu Pompiliu, trebuie să lamuresc ce înseamnă \"a fi\" și \"a nu fi\"\"
(dialog din *Scrisori pe plajă, între (imp):resie și dilemă)
*Scrisori pe plajă - o realitate, o confesiune de scriitor, și mult mai mult de-atât! E atâta nespus, că \"tot\" e un rotund.
http://en.calameo.com/books/0000773334fdd980ed773
(P.S.): aș fi dorit să las aici coperta de la *Scrisori pe plajă, dar \"nivelul\" de pe scară nu-mi permite... bucurie cu al tău Cuvânt-rod să îi țină locul-vecinătate...
De fapt, în problema cu Pompiliu, trebuie să lamuresc ce înseamnă \"a fi\" și \"a nu fi\"\"
(dialog din *Scrisori pe plajă, între (imp):resie și dilemă)
*Scrisori pe plajă - o realitate, o confesiune de scriitor, și mult mai mult de-atât! E atâta nespus, că \"tot\" e un rotund.
http://en.calameo.com/books/0000773334fdd980ed773
(P.S.): aș fi dorit să las aici coperta de la *Scrisori pe plajă, dar \"nivelul\" de pe scară nu-mi permite... bucurie cu al tău Cuvânt-rod să îi țină locul-vecinătate...
0
dacă tot găsești tăcere
să-i dai vârf piramidal
cu o piatră unghiulară
și o curbă prin astral
treci si vezi Cassiopeea
cum te tine-n W spre M
Algor Mizar si cu Dante
ratacesc printr-un bazar
.......................
de aici am frant povestea
si-am taiat un nod cu cheia
punand cant pe portativ...
.........................
îți mai aduci aminte
când începeam și
când terminam ziua Poetului?
în desiș de nepătrunderi
și-n curburi de nicăieri,
bat târziul cu săgeata
și mă-ntorc de azi în ieri
vina mea, zicea zapisul, e că n-am știut să cer
o mirungere albastră și o casă de mister
și acum
urma
din frângeri,
din fragilități și piatră
să zidesc, întru iertare,
știma-știmelor
din vatră
sângerând iar pe zăpadă, albul cu un măcieș
mă orbise o lumină din Copou în vechiul Ieș
din departele de-atuncea
fac acum să fie Tymp
pentru cea mai simplă vorbă
înflorită-n anotimp
și când toate par că-s spuse,
când nimicul prinde rost,
vezi că-n toată halimauna
doar o clipă are cost
restul? paseri vorbitoare
pietre goale și sfărâme
vorba-și prelungi tăcerea, ca să afle ce gândesc,
eu dădeam cu zarul sorții, să ating tot ce iubesc
și-n atingerea subțire corzi pe trup de plop cântară,
din ecoul tău cu țărmul, câinii-gemeni mă lătrară
îmi sorbisem și cafeaua, șoaptele-și vorbeau în ceașcă
și din zațul întâmplării Infinitu-și făcu mască
să-i dai vârf piramidal
cu o piatră unghiulară
și o curbă prin astral
treci si vezi Cassiopeea
cum te tine-n W spre M
Algor Mizar si cu Dante
ratacesc printr-un bazar
.......................
de aici am frant povestea
si-am taiat un nod cu cheia
punand cant pe portativ...
.........................
îți mai aduci aminte
când începeam și
când terminam ziua Poetului?
în desiș de nepătrunderi
și-n curburi de nicăieri,
bat târziul cu săgeata
și mă-ntorc de azi în ieri
vina mea, zicea zapisul, e că n-am știut să cer
o mirungere albastră și o casă de mister
și acum
urma
din frângeri,
din fragilități și piatră
să zidesc, întru iertare,
știma-știmelor
din vatră
sângerând iar pe zăpadă, albul cu un măcieș
mă orbise o lumină din Copou în vechiul Ieș
din departele de-atuncea
fac acum să fie Tymp
pentru cea mai simplă vorbă
înflorită-n anotimp
și când toate par că-s spuse,
când nimicul prinde rost,
vezi că-n toată halimauna
doar o clipă are cost
restul? paseri vorbitoare
pietre goale și sfărâme
vorba-și prelungi tăcerea, ca să afle ce gândesc,
eu dădeam cu zarul sorții, să ating tot ce iubesc
și-n atingerea subțire corzi pe trup de plop cântară,
din ecoul tău cu țărmul, câinii-gemeni mă lătrară
îmi sorbisem și cafeaua, șoaptele-și vorbeau în ceașcă
și din zațul întâmplării Infinitu-și făcu mască
0
\"- Dar pentru \"a fi\" sau \"a nu fi\" ce criterii alegi?
- Criteriul arborelui.
- Nu știu ce vrei să spui.
- Cunoști criteriul de \"a fi\" al lui Socrate?
- Criteriul Adevarului.
- Este un criteriu pentru \"a fi\"?
- Cred că mă atragi într-o capcană.
- Ai simțit bine. Criteriul lui \"a fi\" nu-l stabilim noi, ci cei care vin după noi. Criteriul arborelui este cel care face arborescența să crească spre lumină și adânc, simultan. Dacă s-ar dezvolta numai ramurile și rădăcinile, nu, arborele nu ar avea suficientă sevă ...
…………………………
Eminescu n-a existat (spune un oltean). Atunci, Pompiliu n-a fost să fie nici el. Eu nu exist, de vreme ce n-a existat Pompiliu, tata fiindu-i strănepot. Eu nu exist, deci nu gândesc. Există doar o Iubire în atingere cu Totul în Unul, multiplicat și factorizat într-o \"Plajă cu suflet\" mărginită de ierburi înalte care sprijină cerul, mângâiată, la asfințit, de umbrele măslinilor sălbateci...\" (din aceleași *Scrisori pe plajă)
...................................
În loc de prolog:
«în ale mele, lucrurile sunt un pic din ce se vede și mult din restul»
- Criteriul arborelui.
- Nu știu ce vrei să spui.
- Cunoști criteriul de \"a fi\" al lui Socrate?
- Criteriul Adevarului.
- Este un criteriu pentru \"a fi\"?
- Cred că mă atragi într-o capcană.
- Ai simțit bine. Criteriul lui \"a fi\" nu-l stabilim noi, ci cei care vin după noi. Criteriul arborelui este cel care face arborescența să crească spre lumină și adânc, simultan. Dacă s-ar dezvolta numai ramurile și rădăcinile, nu, arborele nu ar avea suficientă sevă ...
…………………………
Eminescu n-a existat (spune un oltean). Atunci, Pompiliu n-a fost să fie nici el. Eu nu exist, de vreme ce n-a existat Pompiliu, tata fiindu-i strănepot. Eu nu exist, deci nu gândesc. Există doar o Iubire în atingere cu Totul în Unul, multiplicat și factorizat într-o \"Plajă cu suflet\" mărginită de ierburi înalte care sprijină cerul, mângâiată, la asfințit, de umbrele măslinilor sălbateci...\" (din aceleași *Scrisori pe plajă)
...................................
În loc de prolog:
«în ale mele, lucrurile sunt un pic din ce se vede și mult din restul»
0

s-au adunat intamplarile mute
stand sa te-asculte-n
sarbatoarea din miezul toamnei...
e sarbatoarea miezului
si tu ma odihnesti
in tacere
la o cafea cu miere...
o zi de clestar
ca un dar
castigat cu un zar
si-o sticla de horinca
aici ma opresc
ratacit de sarbatoare
ziua-n amiaza mare
pe-o alta carare
pe undeva
se intampla sa fie mereu
de ridicat un zmeu
cu ochiul
de pește-zeu
conexiuni:
http://agonia.ro/index.php/poetry/136004/Ultimul_dor
Ochiul
http://agonia.ro/index.php/author/12965/index.html