Jurnal
Copii, scrieți istoria părinților vostri pe o pagină curată
(scrisori de la prieteni)
6 min lectură·
Mediu
Ceasul gării din deșert își scurge clipe inutile, limbi să arate timpul nu mai are, doar un secundar ce arată vremuri uitate pe un cadran îngălbenit de nepăsare, ignoranță, frică… și Dumnezeu mai știe cât drum mai trebuie să facă ecoul, să ne arunce privirea și memoria pe crucile din spatele plimbării noastre senine prin viață…
Această scrisoare a fost adresată Domnului Florin Constantiniu, istoric bine cunoscut pentru truda sa în aflarea adevărului… pentru analizele Domniei sale atât de documentate, pentru o prezentare sinceră a istoriei poporului român, fără incrâncenare, cu un fin bun simț… și o \"statură\" de adevărat academician al timpului nostru…
………………………………………
Stimate Domnule Academician, în urma întâlnirii pe care am avut-o cu domnul Dr. Nicolae Iliescu, a rămas convenit să mă adresez domniei voastre în legătură cu îndreptarea unei mari nedreptăți care se face în primul rând istoriei României, dar totodată și familiei mele. Părintele meu, George Pavel Vuza, a deținut funcții importante în statul român, aflându-se mai întâi la conducerea procuraturii regiunii Iași, iar apoi, în perioadă 1954 - 1958, la conducerea procuraturii generale a României, în calitate de prim adjunct al procurorului general. Spun \"la conducerea procuraturii generale\" deoarece procurorul general din acele vremuri, Augustin Alexa, era mai tot timpul plecat, nu se știe unde, astfel că, practic, întreaga răspundere a instituției procuraturii a apăsat pe umerii primului adjunct, G.P. Vuza, într-una din cele mai controversate perioade din istoria recentă.
Trecerea domnului Vuza prin instituția procuraturii reprezintă expresia în fapte a scrierii contemporanului său Labiș \"Lupta cu inerția\", poem elaborat sincron cu faptele de curaj, am putea spune eroice, ale acelui procuror venit din nordul Moldovei, la fel ca și Labiș. G.P. Vuza a văzut \"cum cineva pe oameni îi lovește\" și și-a ales drept crez \"Eu când voi crește nu voi fi așa\". A văzut cum oamenii nevinovați sunt maltratați în închisori numai de anumite organe știute. A fost primul procuror care a intrat în închisoarea Uranus. Și atunci când a crescut, ajungând în înalta funcție de răspundere, a fost altfel decât ceilalți. A luat apărarea acelor nefericiți ai soartei. S-a opus arestării țăranilor care se împotriveau colectivizării. A salvat de la execuție și pus în libertate, împotriva directivelor venite de la organele de partid, pe cei arestați pentru delapidări iluzorii pentru care partidul pregătise sentința capitală spre a servi drept exemplu și teroare. A întocmit raportul prin care propunea punerea în libertate a soției lui L. Pătrășcanu, condamnată odată cu acesta pentru \"complicitate la înaltă trădare\".
O istorie cinstit scrisă ar trebui să consemneze actul de curaj al lui G.P. Vuza, foarte probabil unic în acele vremuri, de a se opune pe față și în scris conducerii ministerului de interne cu privire la deținerile ilegale și abuzurile din închisori, opoziție manifestată la cel mai înalt nivel prin citirea în ședința consiliului de miniștri a raportului întocmit și semnat de G.P. Vuza care se încheia cu \"de toate aceste abuzuri se face vinovat ministrul de interne\". La fel ca în poemul lui Labiș, G.P. Vuza s-a luptat cu \"puterile inerte ce stânjenesc înaltul țării zbor\". A organizat procuratura României ca pe un organism de înaltă ținută profesională, dedicat exclusiv asigurării ordinii publice și nu altor scopuri. A organizat tipografia și institutul de criminalistică de pe lângă procuratura generală după cele mai înalte standarde ale acelor timpuri. A condus delegația procuraturii generale în vizită oficială la Moscova în 1956, unde a fost apreciat în mod deosebit pentru înalta să ținută profesională și morală, fiind primit de către procurorul general al URSS într-un birou din Kremlin, vecin cu cel al conducătorului statului sovietic, în condițiile în care unei delegații anterioare conduse de Augustin Alexa i se refuzase o astfel de primire.
Dar profesionalismul unit cu refuzul de a fi aservit organelor politice nu îl puteau menține multă vreme în funcție pe G.P. Vuza. A fost \"executat\" politic, fiind înlăturat din funcție, exclus din partid și trimis la \"muncă de jos\", mai rău decât Ion Iliescu - de la prim adjunct al procurorului general al republicii, la notar șef de raion. Iar tot ce a înfăptuit pentru instituția procuraturii a fost dărâmat. A fost un adevărat exemplu de modestie și onestitate. Dacă cineva în această țară își poate atribui cu adevărat sintagma \"sărac și cinstit\", acela este în primul rând procurorul general adjunct G.P. Vuza. A refuzat apartamentele oferite din fondul special rezervat nomenclaturii, locuind într-un modest apartament cu două camere împreună cu familia sa de patru persoane. La inițiativa sa au fost desființate uniformele militare ale procurorilor, concepute pentru a intimida populația și cu care spiritul antimilitarist al lui G.P. Vuza nu era de acord. G.P. Vuza a lăsat un volum de memorii, exprimând intenția ca acestea să ajungă în atenția Academiei Române. Problema care se pune este nu doar de a publica memoriile, ci mai ales de a repara greșeala de neiertat pe care istoricii României o fac prin omiterea acestui capitol de istorie scris prin faptele celui ce și-a riscat nu numai cariera, dar chiar și libertatea, dacă nu chiar viața, luând apărarea celor oprimați de regim.
De multe ori citim în mediile de informare că cutare istoric sau institut va scrie \"istoria adevărată\" a României. Ce fel de \"istorie adevărată\" se scrie dacă se închid ochii și urechile asupra acestui capitol? Ce fel de \"istorie adevărată\" prezintă raportul Tismăneanu dacă descrie procuratura acelor ani drept organ aservit, fără excepție, opresiunii? Istoricii contemporani consemnează, de multe ori în detaliu, pagini din istoria acelor timpuri în care apare întreg clanul de personaje negative care au îndrumat destinele țării pe calea cea rea. Se ridica atunci problema - oare istoria recentă a României a fost făcută numai de personaje negative? Oare este în avantajul României ca acei străini care doresc să-i cunoască istoria, să constate din \"istoria adevărată\" că din acest neam nu s-a putut ridica nici un om de stat care să acționeze în rolul personajului pozitiv? Procurorul general adjunct G.P. Vuza a fost tocmai un astfel de personaj pozitiv, iar omiterea sa din cadrul istoriei recente nu înseamnă decât pierdere pentru imaginea României și lipsirea tinerei generații de exemplul unei vieți închinate cauzei dreptății și apărării celui oprimat. În condițiile în care s-ar iniția cercetările asupra restabilirii adevărului istoric, nu mie personal sau familiei mele i se face o favoare. Este de datoria istoricilor României să prezinte istoria cum a fost ea, după cum este de datoria mea să le pun la dispoziție materialele și informațiile de care dispun. Am încredere, stimate domnule academician, că domnia dumneavoastră veți contribui la repararea acestei nedreptăți.
Cu mulțumiri pentru timpul acordat, Prof. Dr. Dan Tudor Vuza
(Scrisoarea este postată pe această pagină cu acordul celui care a scris-o, Domnul Dan Tudor Vuza)
0106.794
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Maria Gheorghe
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 1.116
- Citire
- 6 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Maria Gheorghe. “Copii, scrieți istoria părinților vostri pe o pagină curată.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maria-gheorghe-0021767/jurnal/1765167/copii-scrieti-istoria-parintilor-vostri-pe-o-pagina-curataComentarii (10)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Distincție acordată
asemenea pagini sunt cu siguranță menite să fie citite cu atenție, ele redau istorii trecute, realități îndepărtate,
discursul e impecabil și percutant, orice comentariu e inutil
Maria, ai oferit scrisorii lui Dan Tudor Vuza o introducere fină și potrivită, m-a impresionat acest material al tău iată de ce las aici semnul meu de respect și încurajare, eu spun să continui acest grupaj de \"scrisori de la prieteni\", în mine vei avea cu siguranță un cititor fidel asigurat
elian

Multumesc pentru turnul de scoici al lui Iann, pentru steluta aurie a lui elian si pentru urmele rosii pe albul zapezii din steluta aceea care o prelungesc cu o trimitere la deschiderile importante pe care le face Dan prin cheia http://www.imar.ro/~dvuza/
salvamaria
salvamaria
0
Iata ca un sentiment de obisnuinta cu mizeria cotidiana vine precum o Lege a Inertiei in combiatie cu Ineptia si Blazarea. Doar goliciunile mai opresc privirile pervertite. Parca ai prevestit ecoul sters, cand ai zis:
limbi să arate timpul nu mai are, doar un secundar ce arată vremuri uitate pe un cadran îngălbenit de nepăsare, ignoranță, frică… și Dumnezeu mai știe cât drum mai trebuie să facă ecoul, să ne arunce privirea și memoria pe crucile din spatele plimbării noastre senine prin viață…
umbra de pe cadranul solar si-a pierdut sursa de lumina...

cand eram copila ma jucam cu lupa, o indreptam spre soare si punctul luminos il plimbam pe suprafata ziarului... si invatasem sa desenez cercuri, patrate… si acum fac acelasi lucru, si pun lupa pe aceasta rana a aceluiasi prieten... “umbra de pe cadranul solar” e adanca si sangeranda… trebuie mai multe luminii ca sa se vindece ceva...
http://www.agonia.ro/index.php/personals/1739041/Ignoranța%20(2)
http://www.agonia.ro/index.php/personals/1739041/Ignoranța%20(2)
0
Stimată Doamnă Maria Gheorghe,
Am o nedumerire, domnul Vuza a fost \" executat politic\", exclus din partid și trimes la munca de jos, \" notar șef la un raion\". Ce, era puțin lucru notar șef?
Faptul că n-a ajuns și el unde mergeau opozanții îmi ridică suspiciuni că ar fi apărat pe țăranii care s-au opus colectivizării. Poate că totuși greșesc, dar e greu de presupus că în epocă s-a împotrivit cineva tăvălugului, cu excepția celor ce au luptat în munți. Se poate presupune o rezistență pasivă a domnului Vuza, ar trebui să citesc documente care să ateste o anumită atitudine. Cine deținea funcțiile de conducere în acea perioadă? Alăturarea de Labiș nu m-a convins.

as spune ca sentimentul zadarniciei este mai viu ca cel al efectului viu din Apel la memorie. indiferenta oamenilor la problemele grave am mai semnalat-o in precedentul apel al Doamnei Maria pe tema Armatei Albe. de data asta, singurul raspuns vizibil il vad pe cel al indoielilor in care se spune: \"Faptul că n-a ajuns și el unde mergeau opozanții îmi ridică suspiciuni că ar fi apărat pe țăranii care s-au opus colectivizării\".
a. Oare un opozant putea sa acopere toate nemerniciile sistemului?
\"e greu de presupus că în epocă s-a împotrivit cineva tăvălugului, cu excepția celor ce au luptat în munți\"
b. aici nu-i vorba de presupuneir (ipoteze) ci e vorba de-a nu trata cu tavalugul trecutul. de a-i culpabiliza in bloc si de a nu recunoaste capacii ramasi in picioare.
sunt trist sa vad asa de putine marturii si reactii la acesta apel. poate ca Maria vine cu plusul ei de amaraciune si astfel, macar din radacini amare sa gasim leacul la ceea ce nu mai numesc de acum, ca evidentele vorbesc de la sine.
0
cu amaraciune strig: unde sunteti oameni ce cautati adevarul in respect pentru memoria celor care v-au lasat sa le faceti o judecata dreapta si curata, si nu dupa lozinca \"toti am participat, toti suntem vinovati\"?!...
intrucat apare si intrebarea retorica - cine este Domnul Vuza? - pe langa raspunsul dat de cautarea google, iata scrisoarea Domniei Sale care contine corectiile potrivite, cat si un apel cu deschidere inspre un spatiu plin de responsabilitatea intreprinderilor si afirmatiilor facute...
sper ca pilda semanatorului si pescuirea minunata sa aiba sens si in
viata pescarilor moderni...
.........................................
..............................................
Stimate Domnule Dr. Diaconescu,
Ati dat publicitatii un comentariu postat pe pagina
http://www.agonia.ro/index.php/personals/1765167/Copii,%20scrieti%20istoria%20parintilor%20vostri%20pe%20o%20pagina%20curata
despre care consider ca este nejustificat si ca arunca o umbra nemeritata asupra memoriei parintelui meu. Intrucat este fair sa acordati dreptul la replica, drept garantat de altfel si prin lege, va rog sa-mi comunicati o adresa de email la care sa va pot scrie personal. Nu consider drept oportuna desfasurarea discutiei in mod public pe Internet, inainte de a fi dat publicitatii memoriile domnului procuror Vuza la editarea carora lucrez in prezent. In caz ca \"nedumeririle\" domniei voastre au fost pornite din buna credinta si din dorinta de a lamuri un fenomen istoric din nefericire prea putin cunoscut azi, si nu din intentia de a contesta pe eroii rezistentei impotriva comunismului, asa cum vad cu regret ca se intampla tot mai des in prezent, va pot sta la dispozitie, eventual in cadrul unei intrevederi, pentru a va acorda toate clarificarile pe care le pot oferi, in limita informatiilor de care dispun. Este de datoria istoricilor ca, pornind de la aceste informatii, sa ajunga la izvoarele documentare care sa faca lumina in cazul in discutie ca si in atatea altele, asezandu-le la locul adecvat in paginile istoriei nationale. Iar domnia voastra faceti parte dintre acestia, in calitate de conducator al unei institutii cu caracter istoric.
Cu deosebita stima,
Prof. Dr. Dan Tudor Vuza
Cercetator stiintific gr. I
www.imar.ro/~dvuza

Când ajungi într-o funcție este firesc să consideri că ești bătut în cuie până la pensie și nimeni nu are dreptul să fie promovat. Îmi amintesc de un director al cărui nume e sinonim cu cioban, care nu stiu cum a ajuns în funcție, căci mi s+a părut un om slab și fricos. Când combinatul era în criză...instalații avariate...a fost adus un director de excepție...care nu a simțit avansarea ca pe un dar ceresc și definitiv...din relatările salariaților atunci când cei de la județ au vrut să i-a firele de cupru, folosite la bobinarea motoarelor, pt. a le da la șantierul naval el a spus căȘ \"își dă demisia dacă un fir de cupru este luat de pe platformă\". Celălalt, care a fost trecut într-un birou din cadrul Centralei, deci nu la munca de jos, jos, ar fi fost dacă ar fi fost trimis inginer pe tură...după revoluție a devenit un mare dizident...l-am văzut participând la alegeri...așa e...uităm cum se intra la anumite facultăți unde se cerea dosar eliminator, drept pentru care o colegă de-a mea și un coleg de altei rude nu au putut să se prezinte la examenul de admitere...nici eu n-am avut curajul să dau la istorie...căci nu aveam origini sănătoase...cred că ar trebui să privim ca pe o persecuție orice remaniere guvernamentală...vă urez succes în realizarea unei monografii de excepție, poate o victimă a trecutului se va ridica să vă mulțumească...
0
Cu bucurie las aici un semn din pescuirea minunata. Eforturile Domnului Dan Tudor Vuza si-au gasit sensul in memoria tatalui sau. Copii, nu-i dati uitarii prin tacere pe cel care v-a dat tot, de la samanta la rod, parintele vostru!
\"Volumul aparține literaturii memorialistice și are o însemnătate cu totul aparte. Este un document al activității de procuror al Republicii Populare Române, scris de o persoană de meserie, care a lucrat aproape trei decenii în cadrul „instanțelor judecătorești și Procuraturii\" sau „organelor Procuraturii\" (pentru a relua formularea Constituțiilor din 1952 și 1965). În felul său, documentul este unic, până în prezent. Îndatorirea principală – mai ales ca prim-locțiitor al procurorului general – era să asigure legalitatea, corecta aplicare a legii „prin constatarea și înlăturarea oricăror încălcări ale legii săvârșite de către organele, instituțiile, întreprinderile economice și organizațiile de stat, de către organizațiile cooperatiste sau obștești, de către funcționari și cetățeni.\" Încălcările erau numeroase, fie din incompetență, fie prin presiunea factorului politic, fie chiar prin intervenția aparatului judiciar\". Dinu C. Giurescu
pentru cei interesati de un \"segment de cerc\" din acea vreme, puteti comanda cartea la telefon: 0213358131 sau in vizita la adrea:
http://www.edituravremea.ro/view_book.php?b_id=534
Felicitari, Dan! din partea mea, trei sticlute de coniac grecesc si trei gutui, e toamna si la Montréal.
maria

Sper ca semnele lui elian si ale lui Iann sa faca nod bun si Plaja cu suflet sa-si duca cararile care se bifurca spre usa din mijlocul ei...
ieri am lasat semne pe scara digului, la corapina lui Sloterius si-a lui Zelkanu...