Copii, scrieți istoria părinților vostri pe o pagină curată

Ceasul gării din deșert își scurge clipe inutile, limbi să arate timpul nu mai are, doar un secundar ce arată vremuri uitate pe un cadran îngălbenit de nepăsare, ignoranță, frică… și Dumnezeu mai știe cât drum mai trebuie să facă ecoul, să ne arunce privirea și memoria pe crucile din spatele plimbării noastre senine prin viață… Această scrisoare a fost adresată Domnului Florin Constantiniu, istoric bine cunoscut pentru truda sa în aflarea adevărului… pentru analizele Domniei sale atât de documentate, pentru o prezentare sinceră a istoriei poporului român, fără incrâncenare, cu un fin bun simț… și o \"statură\" de adevărat academician al timpului nostru… ……………………………………… Stimate Domnule Academician, în urma întâlnirii pe care am avut-o cu domnul Dr. Nicolae Iliescu, a rămas convenit să mă adresez domniei voastre în legătură cu îndreptarea unei mari nedreptăți care se face în primul rând istoriei României, dar totodată și familiei mele. Părintele meu, George Pavel Vuza, a deținut funcții importante în statul român, aflându-se mai întâi la conducerea procuraturii regiunii Iași, iar apoi, în perioadă 1954 - 1958, la conducerea procuraturii generale a României, în calitate de prim adjunct al procurorului general. Spun \"la conducerea procuraturii generale\" deoarece procurorul general din acele vremuri, Augustin Alexa, era mai tot timpul plecat, nu se știe unde, astfel că, practic, întreaga răspundere a instituției procuraturii a apăsat pe umerii primului adjunct, G.P. Vuza, într-una din cele mai controversate perioade din istoria recentă. Trecerea domnului Vuza prin instituția procuraturii reprezintă expresia în fapte a scrierii contemporanului său Labiș \"Lupta cu inerția\", poem elaborat sincron cu faptele de curaj, am putea spune eroice, ale acelui procuror venit din nordul Moldovei, la fel ca și Labiș. G.P. Vuza a văzut \"cum cineva pe oameni îi lovește\" și și-a ales drept crez \"Eu când voi crește nu voi fi așa\". A văzut cum oamenii nevinovați sunt maltratați în închisori numai de anumite organe știute. A fost primul procuror care a intrat în închisoarea Uranus. Și atunci când a crescut, ajungând în înalta funcție de răspundere, a fost altfel decât ceilalți. A luat apărarea acelor nefericiți ai soartei. S-a opus arestării țăranilor care se împotriveau colectivizării. A salvat de la execuție și pus în libertate, împotriva directivelor venite de la organele de partid, pe cei arestați pentru delapidări iluzorii pentru care partidul pregătise sentința capitală spre a servi drept exemplu și teroare. A întocmit raportul prin care propunea punerea în libertate a soției lui L. Pătrășcanu, condamnată odată cu acesta pentru \"complicitate la înaltă trădare\". O istorie cinstit scrisă ar trebui să consemneze actul de curaj al lui G.P. Vuza, foarte probabil unic în acele vremuri, de a se opune pe față și în scris conducerii ministerului de interne cu privire la deținerile ilegale și abuzurile din închisori, opoziție manifestată la cel mai înalt nivel prin citirea în ședința consiliului de miniștri a raportului întocmit și semnat de G.P. Vuza care se încheia cu \"de toate aceste abuzuri se face vinovat ministrul de interne\". La fel ca în poemul lui Labiș, G.P. Vuza s-a luptat cu \"puterile inerte ce stânjenesc înaltul țării zbor\". A organizat procuratura României ca pe un organism de înaltă ținută profesională, dedicat exclusiv asigurării ordinii publice și nu altor scopuri. A organizat tipografia și institutul de criminalistică de pe lângă procuratura generală după cele mai înalte standarde ale acelor timpuri. A condus delegația procuraturii generale în vizită oficială la Moscova în 1956, unde a fost apreciat în mod deosebit pentru înalta să ținută profesională și morală, fiind primit de către procurorul general al URSS într-un birou din Kremlin, vecin cu cel al conducătorului statului sovietic, în condițiile în care unei delegații anterioare conduse de Augustin Alexa i se refuzase o astfel de primire. Dar profesionalismul unit cu refuzul de a fi aservit organelor politice nu îl puteau menține multă vreme în funcție pe G.P. Vuza. A fost \"executat\" politic, fiind înlăturat din funcție, exclus din partid și trimis la \"muncă de jos\", mai rău decât Ion Iliescu - de la prim adjunct al procurorului general al republicii, la notar șef de raion. Iar tot ce a înfăptuit pentru instituția procuraturii a fost dărâmat. A fost un adevărat exemplu de modestie și onestitate. Dacă cineva în această țară își poate atribui cu adevărat sintagma \"sărac și cinstit\", acela este în primul rând procurorul general adjunct G.P. Vuza. A refuzat apartamentele oferite din fondul special rezervat nomenclaturii, locuind într-un modest apartament cu două camere împreună cu familia sa de patru persoane. La inițiativa sa au fost desființate uniformele militare ale procurorilor, concepute pentru a intimida populația și cu care spiritul antimilitarist al lui G.P. Vuza nu era de acord. G.P. Vuza a lăsat un volum de memorii, exprimând intenția ca acestea să ajungă în atenția Academiei Române. Problema care se pune este nu doar de a publica memoriile, ci mai ales de a repara greșeala de neiertat pe care istoricii României o fac prin omiterea acestui capitol de istorie scris prin faptele celui ce și-a riscat nu numai cariera, dar chiar și libertatea, dacă nu chiar viața, luând apărarea celor oprimați de regim. De multe ori citim în mediile de informare că cutare istoric sau institut va scrie \"istoria adevărată\" a României. Ce fel de \"istorie adevărată\" se scrie dacă se închid ochii și urechile asupra acestui capitol? Ce fel de \"istorie adevărată\" prezintă raportul Tismăneanu dacă descrie procuratura acelor ani drept organ aservit, fără excepție, opresiunii? Istoricii contemporani consemnează, de multe ori în detaliu, pagini din istoria acelor timpuri în care apare întreg clanul de personaje negative care au îndrumat destinele țării pe calea cea rea. Se ridica atunci problema - oare istoria recentă a României a fost făcută numai de personaje negative? Oare este în avantajul României ca acei străini care doresc să-i cunoască istoria, să constate din \"istoria adevărată\" că din acest neam nu s-a putut ridica nici un om de stat care să acționeze în rolul personajului pozitiv? Procurorul general adjunct G.P. Vuza a fost tocmai un astfel de personaj pozitiv, iar omiterea sa din cadrul istoriei recente nu înseamnă decât pierdere pentru imaginea României și lipsirea tinerei generații de exemplul unei vieți închinate cauzei dreptății și apărării celui oprimat. În condițiile în care s-ar iniția cercetările asupra restabilirii adevărului istoric, nu mie personal sau familiei mele i se face o favoare. Este de datoria istoricilor României să prezinte istoria cum a fost ea, după cum este de datoria mea să le pun la dispoziție materialele și informațiile de care dispun. Am încredere, stimate domnule academician, că domnia dumneavoastră veți contribui la repararea acestei nedreptăți. Cu mulțumiri pentru timpul acordat, Prof. Dr. Dan Tudor Vuza (Scrisoarea este postată pe această pagină cu acordul celui care a scris-o, Domnul Dan Tudor Vuza)