Maria Gheorghe

vei citi "Junalul intim al unui arbore", vei vedea cata dreptate ai in toata aceasta "personala"...

"Bucura-te, sfarsitul nu-i decat un vis nesfarsit."

un septembrie trait in lumina!
Maria

« O clipă le-a scăpat în mare
Un fulger a căzut din cer »

o pictură ce-mi aminteşte de Dali,

apoi, de « un cântec şi-un lătrat de câine », momentele de taină şi viaţă - scria, în comentariu, Vasile Mihalache - « când ierburile înalte care sprijină cerul vor fi mai pline de arome și de cochilii »… George Paşa scria, tot in comentariu - Ești aici un poet al relației tainice dintre natură, mit, mister și ființă.

Aşa a început misterul în poezia ta, de la prima treaptă a scarii...

Lipsesc, dupa « gustul meu poetic », două cuvinte, care ar face misterul mai dulce :

1. Se pare că n-a fost « defel »
2. Un gest « anume » de mister

Ca să pictezi o pasăre

Pictează mai întâi o colivie
cu uşa deschisă
pictează apoi
ceva frumos
ceva simplu
ceva util
pentru pasăre
Pune apoi tabloul pe un copac
într-o grădină
într-o pădure
sau pădurice
Ascunde-te-n tufiş
fără nici o vorbă
fără să te mişti...
Câteodată pasărea vine repede
dar e posibil să treacă ani
până se va decide
Nu te descuraja
aşteaptă
aşteaptă ani la rând de-i necesar
(Jacques Prévert)

*

Aici, am găsit ceva frumos, ceva simplu, care imbtăţisează "întregul".

Maria

adevărul vindecă
adevărul doare
adevărul n-are îndoieli
adevărul...

eu zic aici că
poezia ta e
adevăr curat

Maria

Acesta e conul meu de brad pentru tine... am recunoscut Țărmul Înalt și portativul cu iederă... las tympul să apropie cele două capete ale depărtării, să facă un desen cu cărare pe scurtătură, să ajungă și să-ți spună... ce să-ți spună? O privire dintr-o lacrimă cuminte și caldă, ca o ploaie de pe portativul gândului, din ultima filă de calendar... un adevăr într-un punct cald...

http://www.agonia.net/index.php/personals/13921611/la_derni%C3%A8re_feuille_du_calendrier


La mulți ani! în Casa de pe plajă...

Apollo (în mitologia greacă și în mitologia romană) e zeul zilei, al luminii și al artelor, protector al poeziei și al muzicii, conducătorul corului muzelor, personificare a Soarelui. Era numit și Phoebus-Apollo.

Azi, apollo e o plajă cu razele scoicilor spre amfiteatru – acolo se învata despre misterul cifrelor și al „zarului” rostogolit pe scara funcțiilor și logaritmilor... al lemelor și dilemelor dintre arcadele cercului... spre ferestre și ceașca de cafea, spre manuscrise și imagini ce umplu „spațiul gol”... mâna poetului ce ondulează cuvântul, să-i dea cânt și descânt... inorogul alb... plaja cu suflet, arborele sângelui... toate le-a strâns apollo într-o feerie de sarbatoare mare... un portativ... o altă piramidă, țesută din pagini de viață...

Iată, «in memoriam», o pagină de viață din «Ar fi fost prea frumos»... am ales partea cu “tinerii”... că știu și se vede, dinspre Far înspre Țărm, cât îți sunt, tinerii, speranță și câtă chemare la «ucenicie» în «atelierul vieții»... să afle, să știe, să creadă, să înfăptuiască, să viseze, să iubească... să nu uite și să prețuiască...
....................................
(Speranța e în tineri.

Oameni, deschideți ochii și destupați-vă urechile! Oameni, fiți realiști! Lumea merge înainte, căci speranța e întotdeauna înainte, speranța e întotdeauna sus și pentru a ajunge la ea trebuie să urcăm ! Trebuie să ne frigem cu flăcările speranței! Dacă ar mai trăi Romulus Guga și-ar vedea visul cu ochii! Ce or face acum Ion Gavrilă-Ogoranu, Gheorghe Ursu sau Banu Rădulescu ? Ei or mai fi trăind să privească cerul eliberat de norii roșii? Dacă ar mai trăi acum toți martirii pușcăriilor politice, numai ei ar avea dreptul să formeze guverne.

M-am dus la Timișoara, m-am dus și la București, de ce m-am dus? Poate de nevoie, poate de curiozitate, poate din alte motive. Știu că acum sunt alt om și în mintea mea s-au clarificat răspunsurile unor întrebări, iar acum scriu pentru a nu uita nimic.

Acum totul s-a liniștit, acum toți sunt eroi, acum toți l-au prins pe Ceaușescu, fiecare l-a prins așa cum a vrut el, toți au luptat continuu împotriva lui din 1965 până astăzi, toți, toți, toți, toți!

Suntem un neam de lași, asta e! Adevărul se află undeva departe și mai avem mult până la el. Vom ajunge vreodată? Așa, nu! Păcat de atâția copii care s-au sacrificat, păcat de fluviul de sânge care a curs. Voi tineri de azi, nu uitați, mâine puteți să eliminați din nou răul, minciuna și tot ce e putred! În situația asta nu am fost numai noi, nu am fost legați la ochi. Sub ochii noștri niște analfabeți și-au bătut joc de douăzeci și trei de milioane de oameni timp de douăzeci și cinci de ani. Da , asta e! I-am privit și i-am aclamat, excepțiile sunt puține, le căutăm acum prin creierii munților și prin pușcăriile comuniste și ne facem că nu găsim nimic.

Doream ca aceste zile fierbinți să ne învețe ceva, dar am început din nou să raportăm ce facem și ce dregem, am început din nou să ne batem joc de noi și nu a trecut nici o săptămână de când strigam din toată inima:
- Vom muri și vom fi liberi!
Suntem un neam care ne pricepem atât de bine să ascundem în noi tot ce nu ne place, în loc să aruncăm gunoaiele la locul lor. Sigur, Ceaușescu și clica lui sunt principalii vinovați pentru tot ce au făcut, dar noi de ce i-am aclamat? Iar acum , ne-am îmbătat din nou cu iluzii. Suntem siguri că vor veni americanii și ne vor săpa porumbii de trei ori pe an, bineînțeles că vor veni nemții și vor lucra în trei schimburi în fabricile noastre, dar noi încotro ne îndreptăm acum? N-am învățat nimic, poate numai cei care au ieșit pe străzile Timișoarei și ale Bucureștiului au învățat ceva. Lumea ne admiră acum, dar toată această lume ne va părăsi brusc, așa cum a și venit atunci când își va da seama cine suntem, atunci când ne va vedea adevărata față. Poate greșesc, poate exagerez acum, ar fi bine să fie așa. Prăpăditul de Holderlin scria cândva: \"Liniile vieții sunt atât de diferite între ele ca și drumurile vieții și ca și crestele munților. Ceea ce suntem noi pe pământ, Dumnezeu cel de sus poate desăvârși în armonie cu natura\". Am umblat mult prin munții acestei țări și am străbătut cu picioarele, dar și cu sufletul căile neamului românesc. Poate că oamenii de la munte sunt mai tăcuți, mai calmi, mai lucizi.

O Dunăre de sânge tineresc a curs prin țara asta, nu s-a uscat, încă acest sânge și am trecut, deja la trecut, la angajamente, la \"Vom face și vom drege!\" Cât ne-o mai răbda pământul acesta? Uităm prea repede și uităm ceea ca nu trebuie să uităm niciodată. Fulgerul tineretului românesc a străbătut lumea, niște anonimi au ridicat un monument al demnității, Bieți copii anonimi, deja v-au luat locul oamenii maturi care nu s-au ridicat deloc la înălțimea voastră.

Am scris aici aceste rânduri pentru voi, tineri anonimi, să nu uitași ce ați făcut, să nu uitați că ați ridicat cu strigătele și cu trupurile voastre soclul statuii neamului românesc! Am scris de frică, de frica timpului pentru că timpul mușcă din noi și uităm, iar sângele vărsat mușcă și din mine. Am scris pentru că am fost aruncat brusc între rafale de mitralieră, între flăcări care mistuiau cerul, am scris pentru că pe caldarâmul plin de cioburi am cunoscut frica.

Copiii aceștia cu piepturile goale și fără carnete de partid comunist au așezat temelia muntelui de libertate care se va ridica deasupra lașității oamenilor mari. Poate că vom urca cândva pe vârful acestui munte dacă vom înțelege și dacă vom urma sinceritatea copiilor. Pentru câteva zile, zeii au coborât din ceruri și au luat chipuri de copii, iar în întunericul necunoscutului s-au aprins inimi tinere și au luminat calea care le era interzisă de atâția ani, au luminat calea păzită de gardienii comuniști. Pe chipurile acestor copii au înflorit flori de sânge care luminează acum calea noastră. Peste piscurile Carpaților se ridică chipuri de copii, inaccesibilul nu mai este, atacați-l cu pieptul gol și cu inima voastră tânără și nu vă opriți niciodată! 28-29 decembrie 1989)

și eu am fost pe Țărmul înalt
și eu m-am îmbătat cu miresme sărate
Pendulul Tympului
Casa de pe plajă
barca și arca
și multe altele
precum visul și abisul
Scara... Farul...
vioara și violoncelul...
acord în arcade
și mi-ar lua câteva volume
și-un con pozitiv
să povestesc despre «sarea în bucate»...
sau........................

de aici aș spune
că și eu sunt o notă pe portativ
dar cântecul este viață
și urmele cântecului sunt în memoria mea

\"aici
la tomis
arcade albastre

dinspre far miresme sărate
în umbra serii un călător și-un zbor

(...)

trecut de Infinit și întâmplare
în starea cumințirii am rătăcit cărare
luându-mi foc de far un punct din zare

(...)

un copil
s-a luat după mine
agățat de creanga fântânii
pas desculț pe lespezi
în alb și ultramarin\"

spune Poetul...

< M-au coborît acolo, în Țărînă
Cînd Altul, mort pentru Adevăr
A fost lăsat în Camera vecină -

M-a întrebat șoptit "De ce-am murit?"
"Pentru frumos" - am murmurat -
"Și eu pentru Adevăr - Totuna e
Suntem ca frați" - a adăugat -

Și-asemeni Rudelor, în Noapte regăsite
Discutam din Cameri liniștit
Pînă cînd Mușchiul ne-a ajuns la buze -
Și numele - ne le-a acoperit>>
(Emily Dickinson)- traducere, Ileana Mihai-Ștefănescu

nu stiu ce s-a intamplat ca nu au aparut si versurile...
iata-le:

&#171;Eu am murit pentru Frumos - și abia
M-au coborît acolo, în Țărînă
Cînd Altul, mort pentru Adevăr
A fost lăsat în Camera vecină -

M-a întrebat șoptit "De ce-am murit?"
"Pentru frumos" - am murmurat -
"Și eu pentru Adevăr - Totuna e
Suntem ca frați" - a adăugat -

Și-asemeni Rudelor, în Noapte regăsite
Discutam din Cameri liniștit
Pînă cînd Mușchiul ne-a ajuns la buze -
Și numele - ne le-a acoperit&#187;

&#171; mai multe bătăi pe minut, pulsul altor vremuri, sincopele vremii, strigătul sângelui, așteptările &#187;... câte din toate astea vor mai face cândva parte din timp, acela căruia oamenii îi atribuie, aproape mecanic, titlul de zeu? !

poezia aceasta n-are început, n-are sfârșit, e un drum în afara timpului, nici n-are cum altfel, timpul nu există...

De la &#171; Fără grații &#187;, poezia ta se acordează într-o gamă nouă... &#171; Cântec pentru... &#187; e universal!

Ca o parafrază (fraza originală, cred că se găsește în &#171; Prins &#187;) :
Limba română m-a îndrăgostit de ea.

O toamnă frumoasă si bogata în limba română!
Maria

viata-i scurta, clipele sunt lungi...
as renunta la "clipele".

o toamna frumoasa!
maria

cam asta ar fi gustul poeziei tale, dupa gustul meu...

toti cei care au trecut pe aici au lasat o stea, eu vin si-ti cer, ca stea n-am: as dori si eu o "cafea", pentru atunci cand ne vom reintalni...

felicitari, Ottilia!
cu drag,
Maria

Domnul Ioan-Mircea Popovici a cuprins cel mai bine universul &#171; pașadinelor &#187; :

&#171; Ce sunt &#8222;pașadinele&#8221;? Unele sunt precum roua dimineților de vară. Altele sunt cântec de dragoste. De la rouă până la cântec și de la cântec până la rouă, se remarcă o mișcarea-n spirală, ca într-o galaxie cu stare, filozofie și poezie de dragoste. &#8222;Pașadine&#8221; este un volum de referință, ca o integrală poetică pe tot registrul stărilor reflexive, profunde, sensibile și cu amprentă ușor de recunoscut. &#187;

*

(ce semn să fie acesta? eclipsă de lună sau răsărit de soare?!)

Eu ce să spun? De ce le-am tradus? Poate pentru că așa s-au aliniat planetele; poate pentru că am pus la încerare « pana de struț sau aripa de înger », sau pe amândouă... după puterea și înțelegerea mea « franțuzească ».

« Toate se-ntâmplă așa ca să existe un sens,
fie și în dezastre neprevăzute de astre,
pentru ca trecerea noastră să-și lase urma de melc
în suflete care nu vor înceta să trăiască fiorul atingerii. »

Sau pentru versul acesta :

« Ca peștele ieșim deasupra, când înserarea din noi a ajuns la sfârșit. »

Sau pentru toate micile bijuterii făcute din cuvinte-semne cu sens, care se găsesc în aceată cărticică îmbrăcată de un frumos desen poetic al doamnei Dorina Popovici.

Domnul Ioan-Mircea Popovici a cuprins cel mai bine universul « pașadinelor » :



Mulțumesc, George, pentru încredere.
O cărticică a prieteniei...

Picasso a început să miaune și să toarcă &#171; bobiță cu bobiță &#187;... nouă ne rămâne să înțelegem lumea lui felină, după zicerea &#171; félin pour l&#8217;autre &#187;...

&#171; cu sămânță de iubire
roditoare-n cânt de șoapte
dintr-o prea frumoasă noapte
ca un opt făcut din șapte
în barca-n care
eu și Picasso
suntem pregătiți
de-un Voiaj
prin Arhipelagul Fericirii &#187;

tu, sommelier de vise, vezi ce nu se vede pe linia albastră, între minus Infinit și plus Infinit :

- o cărare prin pipirigul cetății
- urme de Inorog Alb
- Ultima Licornă
- Un cântec și un lătrat de câine
- Pietrele Annei
- Zidul Alb
- Casa cu iederă
Stradela Vântului
- vreo cinci Ploi
- Ceașca de cafea
- Noduri de Tymp
și câte și mai câte...

iar printre toate visele, iată-l și pe Picasso, cu ceasuri curgătoare și ochi galben de gutuie...

Ce zici, Someliere, de galbenul trandafirului?

Galbenul e mai gustos ca Yellow... de gustibus!


Salutări, de la Muntele Real la Marea Neagră!

e, de Atunci până Acum, povestea de pe Plaja cu suflet, cu întâmplări și împrejurări toarse din fir de mustăți mătăsoase&#8230; un altfel de Voiaj al celuicare păstrează în neuitare amintiri, mai vechi sau mai tinere, aranjate, după voia Domnului, în Dulapul cu cinci uși... fotografiile sunt, cu voia lui Picasso, în Cutia de tinichea...

&#171; și apăs, apăs, apăs... cu toate armoniile și dizarmoniile și las totul să-și facă de cap, de suflet si de aproximare...

Se desfrunzește Tympul și înfrunzește iarna... &#187;

Am avut bucuria să vizitez în tăcere această expoziție de lumină în timpul &#171;jurnalului&#187; meu de București... ce să spui, când totul e spus de toate aceste &#171;obiecte grăitoare&#187;!? M-am simțit ca pasărea lui care-și caută răgazul pe un cerc de lumină... privește și ascultă timpul din aceste &#171;obiecte&#187; netrecătoare...

Mai e timp, mergeți și regalați-vă!

tu simți cuvintele în gama lor originară, iar topica lor o &#171; traduci &#187; cu multă &#171; tehnică &#187; emoțională...

O vară frumoasă!
La prima ocazie, să ne vedem cu bine!
Maria