Fără titlu

Motto : Paradoxul meu se plimbă pribegind prin Infinit... tu ai adunat sămânța care l-a născut pe Yvves... (Scrisori, Cântecul peninsulei) Sunt invitată la niște prieteni, unde e multă lume necunoscută. În curte, un foc, la care am de copt o grămadă de roșii mari și verzi. Am treabă. Să spun repede un paradox… într-o dimineață de toamnă, la ieșirea din curte am intrat în poveste. Corcodușul de lângă poarta curții mătușii Marioara fusese tăiat, să nu mai sară copiii gardul. Corcoduș vinovat! A visat să crească și să dea roade, ca pentru toamnă, galbene… și eu?... o iau pe unde-mi zice butucul…ia du-te un pic pe Cărarea pierdută cu umbra ce lasă urme de lumină, și vezi și tu ce spun oamenii care cad în cascade de poveste… eu caut un calculador portabil de care nu trebuie să uit, altfel se surpă cărarea… fără îndoială, o iau pe scara roșie din stânga, de la numărul 4, îl găsesc și… iar îmi trebuie un paradox… Să-ți fie visul ca visarea și atingerea-mi ca marea... cred că ăsta este ecoul… mă uit spre tine, deja îmi făcuseși poza… ia să văd… crezi? Eu chiar am dormit în povestea asta, așa de bine, că două zile am uitat de ea, era tot într-o toamnă, n-am visat, chiar l-am întâlnit acolo pe Yves… n-am îndrăznit să-l îmbrățișez, i-am pus un fular din albastru-moale la gât. Nu l-am mai văzut de atunci… i-aud doar cântecul… vezi cum ne stă la pândă teiu\'?