Pudic

...sunt tristă pe la încheieturi pe acolo… pe unde… îmi deschizi cămașa nopții cu vorbele tale… din palmă mieii îmi ling sare de mare topită pe zapadă de la ultima ta scrisoare… m-aduni de printre fluturii albastri izbiți de lumina zidului alb crescut dintr-o perlă gânditoare pe plajă… valul mă adoarme până la mal povestindu-mi zâmbetul din colțul gurii bestial de pură… mă-ntorc spre răsărit să-ntineresc din noduri galbene tot ce-i apus de vis… sunt fericită... închide-mă andante la nasturi cu lacrimile tale cântă-mi și lasă-mi îngerul să apară după omul de zăpadă...