Fereastra cu păreri albastre

Fereastra cu păreri albastre privea prin geam afară, totul era alb nebun de nea,...era iarnă, livada era pură și sinceră în rochia ei de mireasă. Am anulat orice răsărit, în mine nu mai e sămânță de Soare, e doar o lumină ce-mi cântă de iară. Rămâne apusul, iluzia unui început, ce nu-l dau decât pe un cântec de lebădă neagră. Am trecut prin amiezi întunecate de raze... Fereastra se-ntoarce cu fața spre în casă, priveste și se vede în oglinda cu ramă galbenă. E alb mult pe copacii din livadă, cireșii, vișinii, caișii înfloriseră albul zăpezii, de-ai fi zis că este iară iarnă. Am ajuns doar o dată la 18:31 fix, și-atunci a fost prea târziu. Era toamnă și mult prea galben...