Maria Gheorghe

« am găsit fotografia aceasta
în camera hărților »

Eu am găsit-o într-o toamnă... gutuia nu era în fotografie, ci în amintirea așteptării unui tren...

Acum văd eu cât de luminoase sunt unele întâmplări, unele întâlniri, când culorile fac umbră luminii, o transformă în vis, și amintirea împlinește 8 ani de veșnicie...

Sunt locuri în fotografie unde am zăbovit și eu.
« Las ordinea în conul de penumbră » și zic doar că Miron Pompiliu nu și-a găsit încă « slujitori »...

Am căutat împreună
galbenul galbenului din cascadă...

„sar, nu sar
ori construiesc o altă direcție?
(....)
direcția bună nu vine din cărți”,
dar inspirația, la pas cu imaginația, poate,
că ea nu se împiedică nici de cărți,
nici de dileme, nici măcar de lumina răspandită
de zațul de cafea la ieșirea din ceașcă...
ea vine pe un drum fără capete, nu știi niciodată de/pe unde... poate baba...
„Păcatele mele,
doar nu ești poet?!”

Ben Cioglu se „autoportretizează” din ce în ce mai bine,
un „ghiduș” serios, mereu gânditor
când „își bea în tihnă cafeaua”,
când „ajunge la poarta nouă”,
când „se trezește vorbind cu umbra unui vis”,
când „e în misiune cu o pasăre pe umărul drept”,
când „e suficient de beat”,
când „e încălțat cu două cămile”,
când „așteptă lumină să-l conducă în text”,
..............
„dar unde-i povestea?
cum, n-ați auzit de absurd?”

tare simpatic acest Ben Cioglu, un „ghiduș” pe care nu poți să nu-l iei în serios, Ben Cioglu are viață... cred că merită și el, i-ar veni foate „șic”, o „legătură” de, să zicem, 100 de file... plus un înveliș frumos adus din Alindoria sau... Rodador... dar sunt înțelegătoare, mai e până atunci, când Ben Cioglu își va face, cu de la sine putere, drumul lui...

maria

pe planeta gandului rasar tari de poveste... Rodador, tarmul inalt cu rasarit repetat... acum, Alindoria, unde as dori sa ajung candva, sa privesc cum "un maestru trece din culoare in culoare" mangaind cuvantul si nascand poezia-cantec...

fumoasa "legatura"... felicitari!

maria

mi-a plǎcut mult poezia ta... "un simplu cǎlǎtor" între "+ si - infinit, pe dunga albastrǎ"... acolo e multǎ libertate, tot atâta cât și rǎdǎcini... cine prinde rǎdǎcini cucerește veșnicia, cine primește darul libertǎții, cine poate ști?...va zǎmisli pǎrinți!
o altǎ înǎlțare
o altǎ cǎlǎtorie
o altǎ așteptare
o altǎ clǎtinealǎ
o altǎ stingere
o altǎ libertate sau
alte rǎdacini...
......................
o varǎ literarǎ fierbinte!

maria

strigatul tau e un "numar" prea mare, pe care doar "bratele infinitului" le mai poate cuprinde... bagajul il va purta, tot drumul, voiajul interior... pana la linia de sosire

poezia ta e tare "grea", abia s-o ridici de la vama "imposibil".

trec si eu altfel, cu fiecare clipa "aller-retour", granita ghimpoasa a ratacirilor... ale mele... ale lumii...

cu simpatie,
maria

"în viața jocului
ca la teatru
fiecare cu rolul său


la cafea
Alexis și-a scos papagalul din colivie
și l-a lăsat liber
(...)
de Bobotează"
totul parca intra intr-o stare de gratie...

cand m-am trezit
jocul pe scena continua
spectatorii isi abandonasera rolul...

e usor sa spui “iti cunosc preferintele”, si ar fi curajos sa le si numesti...
eu cred, dupa “canoanele” mele, ca aceasta “morala” e si estetica si poate fi despicata in mii de fire... poetice...

in
“atelierul albastru
detasat pe frontul minunii
in singuratatea unui sunet
am spus „da”,
și trecutul deja și-a-ntors câteva file”

*

sarbatori fericite!
si un 2013 cu “da” si “nu” in armonie poetica

"ochiuri de apă
și-un co(r)n
de mister"
mă umplu de vise

imi pare
e chiar adevarat
cum acest "cantec de padure"
inveleste "foșnetul" portativului
cu albastru

numai
"luna se ține rotundă
luminând a sa cărare
cu izvorul cel din stânca
ce ieșise ieri
din mare

"prin stăruința în buna credință"
as inrama acest tablou
in "periada slbastra"
si-as lasa "calul alb
inaripat"
sa pasca in voie
"in povestea albastra"

"Decât s-ador, ca un prost, o himeră,
dând șuturi șansei de-a fi,"

crezi tu ca "a adora" tine de "a fi" prost sau destept?
iar "a fi", asteapta el sansa, si sansa, vreun sut?

dar aici e poezie... asa ca "mai bine stau în banca mea"

toamna frumoasa,
maria

pana cand si in ceasca de cafea de azi dimineata
e septembrie...

"toamna e la început
gutuile-s încă în pârguire
teii au urme de încărunțire
doar ei
cormoranii
neschimbați"

dar cel mai mult
mi-a placut ca...
"visul și-a adus aminte"

sa fie
o toamna incarcata de roade
in pofida "secetii ramasa din vara"!

asa este
Domnule Sloterius

"trecem printre minuni
cum trece popândăul
prin livada de pruni"

nimic nu ramane-n imaginar
cand pica samanta sub brazda
in rodador
acel izvor de poezie
metafora vie...


de la Marie
din Muntele-Real
o palarie
sa fie!

mai mult decat miraculos
cum se leaga semnele tale
cu cele 7 coline
din mine

"puncte-puncte
pe scara fără nume
pietre de atunci
și acum

zidul vorbește
prin piatra
care-ai zidit-o
tocmai pentru că ai iubit-o"

acum urc in corabie
Domnule Zelkanu
sa ajung dimineata
inainte de rasaritul soarelui
sa pazesc gradina cu caisul ranit
care-a inflorit
in septembrie...

"m-am trezit
cu gândul acesta

privind îngerul înspre casă
Voiajul continuă"


si ca sa fiu mai aproape
de 17 si 34
as zice ca
Voiajul continua
dincolo de el
si in "maruntaiele" lui
nu-i altul decat Infinitul
rotund si fara margini...

m-a impresionat acest copil
cu ochii lui plini de lumina
si care cereau sa stie

se vorbea prin satul acela uitat de lume
ca e un smecher si le intoarce ca la ploiesti
si ce-i cu asta?
atata timp cat ii era sete sa stie cat e ceasul
si ca tatal lui il astepta si poate era ingrijorat
si mai stia la perfectie tabla inmultirii
si era mandru foc

gandul m-a dus la atatia si atatia copii
cu darul atat de pretios: sa cunoasca
si sa fie mandri de ce si cat stiu

pentru ei dreptatea e un fel de “justitie” romaneasca
adica la pastele cailor

cati dintre Domniile Voastre
pareneaza un copil
sa dea o sansa in plus
dreptatii?
din nesansa saraciei sa faca bogatie
ca a lor e Planeta
nu a noastra...

multumesc Domnule Profesor ca ati venit in Atelier
aici e scoala
numai ca Profesorii sunt rari
concluzia o trage fiecare
sau o ignora cu desavarsire
ce daca 25-8 ar face 33!?
mergem mai departe
unii cu pas descult
altii cu bocancii

mi-am adus aminte inca o data...
“altfel zboara pasarea cand te uiti si tu la ea”

« în clipa desăvârșită
templul crezului »

am decupat în jurul rănii o barcă
să-i las tymp de-o insulă
unde vindecarea să ia chipul fericirii...

ce « frumos » pansament are Y!

"De la capătul acesta de drum,
mă așez pe capotă și scriu
aceste ultime gânduri."

Nu știu dacă alege pentru noi cineva, dar cred că ar fi bine s-o luăm la pas pe drumul fără capete.

"Nu mai găsesc unde să-mi parchez vehiculul poetic,
toate locurile au fost ocupate."

Toate locurile bune rămân ocupate de cei care pleacă.

Oricum, ai gânduri « grele »... poetice, desigur...
maria

"norocul meu în Tine
și-n Prunc

întainte de răsărit
sămânța soarelui
ai răsădit
în inima mea"

sănătate și bucurie
Ioane
scara ta ajunse la Salva-Maria
și-ți mulțumesc pentru ea

nu-i puțin lucru să am de la tine
o scară de salvamar
de atunci
și una a veșniciei
de acum
de Buna-Vestire...

un nou « cadru » și l-aș numi « poezii care rămân »...

« O, rămâi » e o rugă(ciune)...
« Rămâi » e un imperativ tandru...

mi-a plăcut frumos!
maria

« Și-așa-i cu armonia, când jaru-i de mult stins
și la căruța vieții nu știi cât ai de-mpins. »

dar... spun de la-nceput
« Îmi pare c-orizontu-i mai viu ca varul stins »
când nu știi, mai ai o șansă, cam « crăcănată »,
presupui!

placut
« o dulce armonie pe-un fagure aprins. »
iar intregului ii vine tare bine « dansul pinguinilor ».

«când este destul de liniște-n jur
și ceața s-a ridicat
singură
sau dusă de briză
aud îngerii cum cântă
gândurile»

și pentru că
aici apare Păsărarul
fac și eu o curbă integrală
spre precedenta postare
să se vadă ce
cum și cât

dacă dai o raită pe la «îmblânzitorul de șerpi»,
vezi bine prin oglindă cum pietrele fac rădăcini
și cum fântâna nu seacă

«aud îngerii cum cântă gândurile»
ce o iau vii și desculțe hai-hui
ca un copil cu tălpile visătoare

«aici e locu-n care lumea o întâlneam ca într-un vis,
pe puntea vasului cu vele, în vântul marelui abis.
o șoaptă se lovi de mine. o clipă am crezut c-o știu,
dar s-a pierdut străfulgerândă, în focul gândului cel viu.»

ce bine si frumos sa semeni amintirea in sufletele tinere, intrupate aici, pe pamant... amintirea si neuitarea a ceea ce ele n-au trait, dar parintii si bumicii lor au inca lacrimi in glas... daca nu toti, cel putin ceicare si azi mai cred ca n-a fost in zadar...
sub "albastru", multe sunt posibil sa se infaptuiasca...
aici e inca 17
oricum
"magia a ținut până la Crăciun
(...)
nu mă crezi
vino de bobotează
și-ai să vezi"