Bebe

De cum ne-am întâlnit, a pus lucrurile la punct, în lumina lor adevărată. - Sunt cel mai sărac copil din școală, dar sunt cel mai tare la tabla înmulțirii... A urmat un test, la care a luat 10+. - La adunări și scăderi, cum stai, l-am întrebat. - Sunt și mai bun. - Cât face 25-8? - mmmmmmmm... la asta trebuie să ma gândesc un pic... 17! Cum nu mai știam ce să-l întreb, Bebe a continuat: - Invățătoarea mi-a zis că, dacă eram și cu mama, ajungeam foarte departe. Mama ne-a părăsit împreuna cu ceilalți frați ai mei. Eu locuiesc numai cu tata, în capu’ satului, la numărul 19, care înainte era 129. - Cine îți da să mănânci? - Tata face totul, vânează și șerpi... îi conservă, și mâncăm din ei toată iarna. - Cum se cheamă satul tau? - Rădești. - Și mai mare decât Rădești? - Oporelu. Vine în fiecare zi un autobus care adună toti copiii din Rădești și-i duce la școală. - Și mai mare decât Oporelu? - România. - La geografie și istorie, cum stai? - Nu prea bine. - Tu știi ce e o planetă? - Știu doar că sunt mai multe. - Dar o stea? - Ele sunt și mai multe, că nu poți să le numeri într-o noapte. Cea mai mare e Soarele, dar la el nu te poți uita, că apare doar ziua. I-am dat trei ciocolățele, le-a desfăcut tacticos și le-a mâncat repede. Hârtiile le-a aruncat pe jos. - De ce arunci hârtiile pe jos? Oarecum stânjenit și vinovat, Bebe găsi răspunsul zilelor noastre: - Toți fac la fel, uitați câte hârtii și sticle sunt peste tot... - Păi, nu e bine. Când mai vezi pe cineva, spune-le: Domnule, nu mai murdăriți Planeta, Planeta nu e a Dumneavoastră, e a mea... Tocmai vroiam să-mi aprind o țigară. S-a uitat la mine… ca la lupul moralist. Am renunțat, dar el, fără greșală, își va aminti, și mă va ierta. - Ia zi, Bebe, ce-o să le spui tu oamenilor care... - O să le spun: Domnule (dar o să le zic și numele), nu mai murdăriți planeta, planeta e a mea, și eu am grijă de curățenia ei... Să vă spun o ghicitoare la care nici învățătoarea mea n-a știut să răspundă: “Cine merge în patru labe dimineața? Cine ..........? Cine...............?” Ce noroc căzu peste mine că știam răspunsul! - Copilul mic... mic... Tu, voinicul... Bunicul cu bastonul... - Daaaaa, dar mai concis (??!!!), e Omul! Eu n-am bunic. - De unde știi tu ghicitoarea asta? - De la televizor, și continuă… Ne luarăm cu vorba și uitai să vă întreb cât e ceasul. Am mai adunat șapte ore, și i-am zis... dar el: - De ce ați răspuns așa târziu, nu cunoașteti bine ceasul? M-am îndrăgostit de Bebe, are genele lungi, zâmbește și când e foarte serios, umblă desculț, e mândru că știe cel mai bine tabla înmulțirii, și că tatal sau................ Bebe m-a convins că, într-un voiaj de doar câteva zile, e loc pentru o întâmplare care să pună, scurt, punctul pe “i”. Știa și franceză. - Comment t'appelles-tu? - Je m’appelle Bebe ... .... .... - Quel age as-tu? - La întrebarea asta lipsii. El urca spre capul satului, eu coboram… M-am întors să-l privesc încă o dată... aduna hârtii...