Un punct de sprijin

Începutul îmi pare cam banal. Partea a doua e mai consistentă, culminând cu ultimul vers. Nu știu dacă are rost să pricep logica din part 2. Că dacă spui uitării "uite-mă" și stai resemnat într-o bancă, tot dai un șut șansei de a fi, nu?

"Decât s-ador, ca un prost, o himeră,
dând șuturi șansei de-a fi,"

crezi tu ca "a adora" tine de "a fi" prost sau destept?
iar "a fi", asteapta el sansa, si sansa, vreun sut?

dar aici e poezie... asa ca "mai bine stau în banca mea"

toamna frumoasa,
maria

prietene,

"sprijinit într-un cot,"
la o halba de bere
pe tarmul digului
te-am invatat
sa-ti citesti bucuriile
pe scara Tympului

daca nu te grabesti
sa obosesti
azi vei gasi
in calendarul ceasului solar
"punctul de sprijin"
rascrucea dintre clipa lunga
cu pilda pescuirii minunate

si-ar mai fi o doina veche

"firule, mai fir de iarba
pe tine cine te-ntreaba
de ti-e teama, de te doare
cand te calca in picioare

stiu doar ei
gandul-pamantul
ploaia, arsita si vantul..."

corabia
mai in larg
si navodul adanc

Ștefania David, e posbil ca începutul să fie banal, dar și complex, ca oricare început. Sigur că acolo nu trebuie căutată logica enunțului. E mai mult (auto)ironie. Și e la fel de sigur că dacă aș fi spus: "Uită-mă!" în loc de "Uite-mă!" ar fi fost o notă mai luminoasă.

Marie, sigur că nici acolo nu trebuie văzută vreo logică. Cred că s-ar fi potrivit în contextul actual, poezia "Pierdută pentru mine, râzând prin lume treci", dar a scris-o Eminescu mai înainte!

Yannelis, pilda cu pescuirea minunată și doina respectivă sunt deosebit de grăitoare. Din păcate, nu și pentru donna Perdida.

E un text slăbuț acesta, față de ceea ce scriu în mod obișnuit, dar ați sesizat, cel puțin aceia familiarizați cu scrisul meu, că are o valoare de suflet.