Semn de toamnă

"... frunzele crescuseră până aproape de inimă.
Din cer picura doar tăcere,
poleindu-mi cărările spre ultima toamnă."

din ecoul ei
tăcerea
se adună de-o arvună-n
zicerea de sărbătoare

ți-am dat apă/ ți-am dat vin/ și prin floarea de pelin/
azi găsim la mănăstire/ clopot-toacă și iubire

"plecaseși într-o altă istorie,
luaseși cu tine și drumul pe care scria..."

aproape
sau din inimă
cresc frunze

îi spuneam să lase în pace drumul
el continuă și fără noi, rătăciții

nu tac pentru că vreau
tăcerea e mai presus de noi
ea vine de acolo
unde nu mai sunt nici măcar amintiri