o nouă doză de ignoranță
de la miază-zi
îmi cuprinde gleznele
un amar lipicios
se prelinge
de-a curmezișul aripilor
imobilizând galaxia
numai pentru o clipă
deja am imunitate
microbul
Hărțuită de visul certat
furișat în ograda vecină
mă strecor din amurgu-ntomnat
în minciună cu pas de felină.
Dojenită de vara din prunci
ce-și culeg singuri poama răscoaptă
mă mai țin de-un
Am obosit de nopți ucise-n gară,
de-un loc rămas pustiu în orice tren,
să tot urăsc străinii ce coboară
sub talpa lor speranțele că-mi cern.
De azi încerc să-nvăț neașteptarea
și voi urca
Iubitule, mă-nghite iarna urmei tale
în coama verbului lăsat fără răspuns
și visul nins de necuvînt ascuns sub zale
adoarme noaptea ce pe noi nu ne-a ajuns.
Să anulez din calendar acele
M-alin cu o noapte
uitată de soartă
în mugur de vis
din fiorul hoinar
născut la hotar
fără semne pe hartă
cînd pași-mi sunt robi
unui miez de chenar.
Îmi caut pricini
să rămîn fără
Azi m-a atins ecoul tău, iubite,
și alergai cu geana să-l ating
să mai rețin petalele grăbite
căci clipele cu ruginiu mă ning.
Însă s-a stins vocala cea din urmă,
încerc să strig, însă
Azi mi-am croit cărare pentru tine
prin spini ce rup bucăți din carnea mea
să mă aștern bandaj peste suspine
ce vin în noaptea-ți cu fiori de nea.
De grabă mare urme las de sînge
pe dor ce i-i
Orizontul tău jilav un strigăt scrutează,
cînd încerc disperarea cu spini s-o maschez,
că mă-mbracă-n cătușe-a mea după-amiază
și mi-e clipa o umbră de mic titirez.
Suspendez de-a ta geană
Te-ai destrămat cu-amurgul violet
din așteptarea mea înrourată,
căci revenirea-ți e fără bilet
și al tău nume s-a prelins din șoaptă.
Mai desenezi o pată-n miez de zi
cu-o umbră străvezie ce
Spre tine prin miezul de noapte
cu ghizi- licurici efemeri,
pe umeri- apusuri răscoapte
și cronici- în doi fără ieri.
Iar punctul din fraza finală
de visu-mi mai stă suspendat,
ca-n crin cea
Romanițe, dalii și narcise,
orhideie... praf cules din vise
așternut sub clipe lunecînde,
geamăt între buzele plăpînde.
Joc pe file vechi de aritmetici
de hormonii hărțuit,
Final de pauză, întorci privirea...
Voi învăța să nu te mai aștept,
a genei strop și-a aminti menirea
și-am să pășesc prin vad spre malul drept.
Pustiu și gheață colo... Parcă-ți pasă?
nu-ți
M-am prelins printre muguri spre brume,
ignorînd inundații de flori
și vîrtejuri de valuri cu spume
să nu gem în suspin de viori.
Am trecut din petală-n petală
scuturînd fericirea din
Cheamă-mă, iubite, astăzi pentru mîine
Disperarea zilei șoapta-ți să aline,
Să mai stăm aproape, pleoapă lîngă pleoapă,
Să-ți văd... să-mi vezi chipul în aceiași apă.
Să-ți simt pulsul rimei în
O lacrimă timidă
își caută o șoaptă
să stîmpere durerea
amurgului din pleată,
ce-mi caută pricina
în norul de petale
cînd îl aștern cuminte
sub umbra firii tale,
să-mi cumpăr veșnicia
în
Din mila Cerului să fi venit?
să pui pe fruntea toamnei flori de vară,
să mai trăiesc un soare în zenit
înspre amurg, cînd încă nu e seară.
Să mai încerc planare cînd mă-nving
fiori din șoapta
Cu galopul pe șine
mîini scurta-voi din verste,
mai aproape de lutu-ți
dar în altă poveste.
Și un pic disperată
ca să fiu fericită,
cu speranța: de gîndu-ți
să rămîn ocrotită.
Te-am luat cu
Respiri cu început de primăvară,
pe așteptarea-mi încă fulgi coboară
și Universul crește între șoapte-
în doi avem cu tine doar o noapte...
Un vis reduce golul dintre zile
speranțe pale
Din semnul meu de întrebare
plouă două zile
să-ți ude glezna și obrazul
stropii de pe file,
să-ți întrerupă evadarea
visul ce-mi răpune
lăsînd în beznă orizontul
chipu-ți că apune.
Pe un
Nu mai privesc în urmă, am sărit
din vinerea petalelor căzute,
că-n miezul meu de noapte s-a zorit,
punînd cunună-n pleata mea, din cute.
Și am cedat la brațul tău întins
ce-n zborul cel din
Între noi, iubite-s spinii
florilor ce-mi dăruiești,
între noi uitate doruri
cînd oglinda mea tu ești,
între noi e gelozia
clipelor cînd mă săruți-
dimineața vii spre mine
dar spre seară
Dor strecurat în visul beat de vin din aștri
ce-au izbucnit din ochi căprui, din ochi albaștri
de-a micșora un infinit c-o veșnicie
și a lungi veac efemer de jucărie.
Un cer profund din ochi
Doi stropi pe-aceiași geană
(sau din același nor)
ne-am contopit ca unul
prinzîndu-ne în zbor,
să-ți spăl sub talpă calea,
tu- gîndul meu pătat
cu bobul de lumină
pe chipu-ți
Explică-mi, Doamne verbul \"a iubi\",
căci risipesc cu-atîta ușurință
comoara gurii, pentru a răni
cînd e pustiu în piept, fără căință.
Și cer o plată pentru \"te iubesc\"
cu o valoare dublă,
LS