Lupu Svetlana

O desfrînată... Știu, la o răscruce de strigăt mut și geamăt a plecare, privirea ei și pasu-ți te aduce la o fărîmă dulce de uitare. Și nu o cere, dar așteaptă plată- o lovitură-n perna-i

Din golul rămas la plecarea-ți în clipa ce-a rupt infinitul în ieri și... nimic, mă-nvăluie ger să-mi înghețe aripa, să-mi rupă penița de zbor să nu zic, să-mi caut un rost să mă-nalț ca

Te mai aștept. Deși... La ce să vii? Știu, îmi vei rupe inima în două, m-am resemnat cu-arțarii aurii și făr-umbrelă. De o lună plouă. Voi obosi de așteptat, și-atunci vei

Ah, ploaia... A uitat să vie-n mai și e grădina mea de flori orfană, nu cade roua-n colțișor de rai- ci-n geana lutului precum pe rană. Ah, vara... A uitat s-aprindă foc în cel cuptor din

Încerc să trăiesc cu viteza luminii o clipă cu tine, să pot reuși să macin în sine tot rodul grădinii și-agheasma pe frunze din zorii de zi. Îți prind cătătura- un leagăn de vise, dorinți

Din cearcănele bolții plumburii mă plouă cu nesomn trădarea clipei, căci au căzut chemările-mi tîrzii sub zvîcnetul din urmă a aripei. Sorbii din călimara de cristal înghițituri de

În plete curcubeu îmi leg, sub pleoape- depărtări senine, obrajii cu apus îmi șterg... Să fiu frumoasă.Pentru tine. Pe umeri ploi din mai îmbrac, pe sîni sclipici de cer în noapte, să-ți fiu,

Mi-ai mîngîiat cu palma-ți pieptul, pe buze vorba mi-ai oprit, și-mi resfiri păru-ncet-cu-ncetul... Ah, nu. E vîntul obosit. Tristețea mi se incălzește- Nu tu, e soare- raza lui. De frig cu

...Și totuși, plecarea ta n-a rămas neobservată. În urma-ți s-a rostogolit ghemul firului meu vital, depănîndu-se undeva într-o albie secătuită, lăsîndu-mă boștură de dulceața viselor, dar

Ai plecat cu furtuna din mine și din pulsu-mi vulcanu-ai furat, nu-s nici nori, nici apusuri senine, nu-s nici zile, nici nopți. Te-au urmat. Am rămas ca nisipu-n clepsidră, lunecînd

Te bucuri, toamnă? Ai învins. Amnistie-mi dădu destinul- să trec hotarul interzis, căci făr-să beau, m-ajunse vinul. O nebunie de april a încercat să mă dеzbine prin zîmbet dulce de

M-ai băut pin-la fund ca pe-o sticlă de bere, golul sună-a pustiu și-n gunoiște piere. O movilă de cioburi... Să fi fost întîmplare? Nu călca că mă doare... Că te tai și te

Spre tine, iubite-mi aștern din buchii alese cărare să vii la-ntîlnire-n catren căci dor mi-e de-a ta sărutare. Din verbe obrazu-ți pictez și ochii cu fundul în mare, pe frunte un vis să

Eroare... Mai ninge-n april și plouă în mijloc de iarnă, un geamăt cu glas de copil și soare în fulgul pe geană. Și tu fără chip, implantat în carnea și visu-mi- Eroare, din codul genetic

Cîteva zile de reflux și craterul vulcanului a supt toate izvoarele din mine să nu mai am putere să lupt cu viscolul. Cerneala s-a transformat într-un țurțure violet și picură în așteptările

Să vii să mă înveți cum să te uit, Pas îndărăt din visul meu abrupt, să nu-mi rănesc genunchii în cădere... Dar nu îmi este frică de durere! Mai bine ram de tei vin să mă frîngi, să storci din

Să nu-ți faci griji- nu te voi chema pe nume, căci se vor opri toți cunoscuții tăi. Nici nu voi căuta să te privesc în ochi- i-am văzut aseară,erau căprui, iar azi dimineață- albaștri. Să nu te

Ne-am găsit într-un final de toamnă- chipu-n ceață,gîndurile-n brume, dezmierdați cu mustul vechi din poamă și de flirtul desfrînatei lumi, spre a minte golul din oglindă- hău pentru nădejdea

O fugă împotriva acelor ceasornicului, să curgă prin umărul tău drept malul stîng al unei existențe nici de cum banale, dar risipită ca un pumn de mărgăritare în prundișul de pe malul

M-ai ademenit în Univers cu magia visului în plasă, după umbra gîndului am mers- am crezut că de-a mea gleznă-ți pasă. Dar tu ai ales al meu oftat, de pe gură- foc de artificii, constelația -

Aș lua o rămurică și aș înveșnici pe zăpadă numele tău. Dar n-o fac... Tu știi de ce... Sau aș zgîrîia banal \"Te iubesc\". Ninsoarea densă va mușca lacom din mărturisirea mea, parcă de frică

Tu ești majuscula din unica mea frază, ești umbra-n arșița zenitului de-amează, ești chipul meu în conștiință reflectat, un vis rămas în urma trenului plecat. Îmi ești duminica din

Ești atît de aproape încît mă doare prezența ta. Îți simt respirația din celălalt capăt al Universului. Aud cum atingi șoaptele cu buricele degetelor, dar gîndurile tale stau ascunse de

E prea tîrziu, nu e deacum nici toamnă să te mai chem. Pe dor te-mbrac icoană, să îți ating cu clocotul din noapte doar umbra ta ce-mi dai s-o sorb din șoapte. Cînd mă cuprinzi să