Mi-e dor...

Ești atît de aproape încît mă doare prezența ta. Îți simt respirația din celălalt capăt al Universului. Aud cum atingi șoaptele cu buricele degetelor, dar gîndurile tale stau ascunse de mine în dosul neîncrederii, indiferenței sau plictiselei. Nu voi încerca să te forțez- iubirea mea nu cere, vrea să-ți dea... De-aș cunoaște preferințele tale... Poate tăcerea mea. Tac. Poate șoapta. Îți șoptesc acum. Mă auzi? Poate căldura. Te iubesc mult-mult... Și de ce totuși, nu mi-e deajuns?! O dorință sufocantă să te am sub palmele mele, să-ți desenez niște nimicuri cu buzele în regiunea minciunilor tale, pe care așa și nu mi le-ai spus vre-o dată. Deși... Mai cerc și mîine să-mi potolesc vulcanul, ce erupe din vreme în vreme pe pervazul așteptărilor tale...