Plecarea ta

...Și totuși, plecarea ta n-a rămas neobservată. În urma-ți s-a rostogolit ghemul firului meu vital, depănîndu-se undeva într-o albie secătuită, lăsîndu-mă boștură de dulceața viselor, dar suprasaturată de reflectări fără noimă și lipsite de culoarea picăturilor de curcubeu. În schimb ți-ai scuturat de pe umeri povara focurilor de artificii ce încercau să se localizeze în durerea de la linguriță. Þi-e mai simplu să-ți înmormîntezi astfel clipele? Nu te acuz, e numai problema mea și ce-ți pasă de încă un deces- atîtea cadavre semănate sub tălpi, în văzduh, în interiorul nostru... Unul mai mult, unul mai puțin... Iar lăstarul înmugurit smuls, nu e o crimă, e doar mijloc de iarnă și cine să ne asigure că ea va lua sfîrșit în țurțurii pulsului tău. Cred că te-ai cuibărit indolent în ninsoarea apatică dintr-un sfîrșit de faur și... acesta e punctul amfidromic a tensiunii arteriale din sfera, deținutul căreia ești...