Nostalgie
o nouă doză de ignoranță de la miază-zi îmi cuprinde gleznele un amar lipicios se prelinge de-a curmezișul aripilor imobilizând galaxia numai pentru o clipă deja am imunitate microbul
dor în amurg
Hărțuită de visul certat furișat în ograda vecină mă strecor din amurgu-ntomnat în minciună cu pas de felină. Dojenită de vara din prunci ce-și culeg singuri poama răscoaptă mă mai țin de-un
am obosit...
Am obosit de nopți ucise-n gară, de-un loc rămas pustiu în orice tren, să tot urăsc străinii ce coboară sub talpa lor speranțele că-mi cern. De azi încerc să-nvăț neașteptarea și voi urca
iarna urmei
Iubitule, mă-nghite iarna urmei tale în coama verbului lăsat fără răspuns și visul nins de necuvînt ascuns sub zale adoarme noaptea ce pe noi nu ne-a ajuns. Să anulez din calendar acele
alinare
M-alin cu o noapte uitată de soartă în mugur de vis din fiorul hoinar născut la hotar fără semne pe hartă cînd pași-mi sunt robi unui miez de chenar. Îmi caut pricini să rămîn fără
Ecoul tău
Azi m-a atins ecoul tău, iubite, și alergai cu geana să-l ating să mai rețin petalele grăbite căci clipele cu ruginiu mă ning. Însă s-a stins vocala cea din urmă, încerc să strig, însă
Cărare pentru tine
Azi mi-am croit cărare pentru tine prin spini ce rup bucăți din carnea mea să mă aștern bandaj peste suspine ce vin în noaptea-ți cu fiori de nea. De grabă mare urme las de sînge pe dor ce i-i
durerea de mîine
Orizontul tău jilav un strigăt scrutează, cînd încerc disperarea cu spini s-o maschez, că mă-mbracă-n cătușe-a mea după-amiază și mi-e clipa o umbră de mic titirez. Suspendez de-a ta geană
Ultimul balet
Te-ai destrămat cu-amurgul violet din așteptarea mea înrourată, căci revenirea-ți e fără bilet și al tău nume s-a prelins din șoaptă. Mai desenezi o pată-n miez de zi cu-o umbră străvezie ce
Spre tine
Spre tine prin miezul de noapte cu ghizi- licurici efemeri, pe umeri- apusuri răscoapte și cronici- în doi fără ieri. Iar punctul din fraza finală de visu-mi mai stă suspendat, ca-n crin cea
Toiag din roze
Romanițe, dalii și narcise, orhideie... praf cules din vise așternut sub clipe lunecînde, geamăt între buzele plăpînde. Joc pe file vechi de aritmetici de hormonii hărțuit,
Ultima vacanță
Final de pauză, întorci privirea... Voi învăța să nu te mai aștept, a genei strop și-a aminti menirea și-am să pășesc prin vad spre malul drept. Pustiu și gheață colo... Parcă-ți pasă? nu-ți
Muguri în brume
M-am prelins printre muguri spre brume, ignorînd inundații de flori și vîrtejuri de valuri cu spume să nu gem în suspin de viori. Am trecut din petală-n petală scuturînd fericirea din
..pentru mîine
Cheamă-mă, iubite, astăzi pentru mîine Disperarea zilei șoapta-ți să aline, Să mai stăm aproape, pleoapă lîngă pleoapă, Să-ți văd... să-mi vezi chipul în aceiași apă. Să-ți simt pulsul rimei în
Cumpăr veșnicia
O lacrimă timidă își caută o șoaptă să stîmpere durerea amurgului din pleată, ce-mi caută pricina în norul de petale cînd îl aștern cuminte sub umbra firii tale, să-mi cumpăr veșnicia în
Soare în zenit
Din mila Cerului să fi venit? să pui pe fruntea toamnei flori de vară, să mai trăiesc un soare în zenit înspre amurg, cînd încă nu e seară. Să mai încerc planare cînd mă-nving fiori din șoapta
Verste
Cu galopul pe șine mîini scurta-voi din verste, mai aproape de lutu-ți dar în altă poveste. Și un pic disperată ca să fiu fericită, cu speranța: de gîndu-ți să rămîn ocrotită. Te-am luat cu
Numai o noapte...
Respiri cu început de primăvară, pe așteptarea-mi încă fulgi coboară și Universul crește între șoapte- în doi avem cu tine doar o noapte... Un vis reduce golul dintre zile speranțe pale
Două zile
Din semnul meu de întrebare plouă două zile să-ți ude glezna și obrazul stropii de pe file, să-ți întrerupă evadarea visul ce-mi răpune lăsînd în beznă orizontul chipu-ți că apune. Pe un
Zborul din urmă
Nu mai privesc în urmă, am sărit din vinerea petalelor căzute, că-n miezul meu de noapte s-a zorit, punînd cunună-n pleata mea, din cute. Și am cedat la brațul tău întins ce-n zborul cel din
Între noi...
Între noi, iubite-s spinii florilor ce-mi dăruiești, între noi uitate doruri cînd oglinda mea tu ești, între noi e gelozia clipelor cînd mă săruți- dimineața vii spre mine dar spre seară
Ochi albaștri...
Dor strecurat în visul beat de vin din aștri ce-au izbucnit din ochi căprui, din ochi albaștri de-a micșora un infinit c-o veșnicie și a lungi veac efemer de jucărie. Un cer profund din ochi
Stropi...
Doi stropi pe-aceiași geană (sau din același nor) ne-am contopit ca unul prinzîndu-ne în zbor, să-ți spăl sub talpă calea, tu- gîndul meu pătat cu bobul de lumină pe chipu-ți
Depărtare
Ce departe e azi pîn-la stele, iubite, de cocheta sclipire-au rămas părăsite și îngînă-n duet cu luciri de gerar pentru dor ce-ai lăsat, un tangou funerar. Timp și spațiu te fură din mine, mă
