Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Ultimul balet

66

1 min lectură·
Mediu
Te-ai destrămat cu-amurgul violet
din așteptarea mea înrourată,
căci revenirea-ți e fără bilet
și al tău nume s-a prelins din șoaptă.
Mai desenezi o pată-n miez de zi
cu-o umbră străvezie ce mă-ncearcă,
speranță nouă spre-a călăuzi
din amintiri întoarcere să-ți toarcă.
Dar dorul meu de timp înțelenit
a selectat tăcerea din chemare
cînd te găsise-n visul ostenit
din file despre ultima-ți plecare.
Obrazul ud mai ieri e azi uscat
de nesărut și poartă nedeschisă,
de orizontu-n două despicat
și primăvara fragedă ucisă.
***
Te las plecat cu-amurgul violet,
rămîn în dimineața-nrourată
să-ncerc cu zorii ultimul balet
pe-o scenă din destin străin furată.
023.568
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
103
Citire
1 min
Versuri
21
Actualizat

Cum sa citezi

Lupu Svetlana. “Ultimul balet.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/lupu-svetlana/poezie/13941552/ultimul-balet

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@cezar-c-viziniuckCVCezar C. Viziniuck
O poezie frumoasă ce curge melodios până la final. Cezar
0
@lupu-svetlanaLSLupu Svetlana
Mulțumesc, Cezar, sunt sincer bucuroasă de vizita ta.
0