kuttesch rudolph

fără vreun preaviz ne paște-n gând o iarna acră și murdară ca o gheenă, pe coridoare-ntunecate mirosind a mucegai, a stârv și abur de balenă. goi pușcă, pe două rânduri, ca la recrutare, ne

Ne ninge Dumnezeu cu melci ologi, cu cârja-i boantă, ghem de stele și dârlogi, căci de ne-om deștepta la ceas de iarnă și de urmă, marcând cu dinți de fier măgarii revopsiți din

zilnic traversez la 4 ace marile bulevarde pe culoarea roșie de voi fi prins voi plăti cu vârf fără să crâcnesc măcar căci nu știu cum la fiecare nenorocit de semafor mi se fură mărul

Despre umbre știu câteva lucruri; știu de exemplu că umbrele există, chiar dacă nu le vedem; Mai știu că umbrele n-au coloană, nu vorbesc o limbă anume, dar ne bântuie existența și ar fi

tăcerea-i de piatră, (sonorul pe „mute”) când luna dă nopții cu flit sub conuri de umbră, la geamuri perdele lichide, mușcate de timp – tuburi catodice nude – femei despletite, oale

cu lovituri de ciocan am spart unul câte unul, cercurile îngerilor copilăriei protestante… dincolo de margini dantelate, sub zid slinos, cu struguri împietriți, câini despuiați de piele

înainte de a fi fost cuvânt, sunt poezie „a fi - strămoșul cuvintelor, a fi - sensul moral al universului…” mai mult nu-mi amintesc doar vara cu fluturii care incendiau

perdele de fum, miros de tămâie, iar liniștea

bolnave liniști lovesc timpanul cu clape sterpe de pian, spre însorite margini ies greieri din fluvii vegetale, reci, pe cruci îmbobocesc cărbuni și muguri din somnul

( mi-ar fi plăcut să particip la nunta bunicilor mei…) ne-ai surprins, soldat batard, în ziua când soarele se diluă în zeama norilor de pâslă, în plin sezon de migrație spre

n-aud în labirintul viu al crucilor de fum, foșnind mătăsuri, dantele albe, cuvinte parfumate, prin crăpături de gând, prelinse răgete schimonosite, lacrimi, dureri abandonate, sus –

să fiu iertat că îndrăznesc… mult preaiubită doamnă, dar peste trupul tău uimit, mai ară trist… o toamnă… vânăt sfârșit de anotimp - vremelnică icoană - se leagănă-ntr-o frunză

- ce-ar trebui să fac, tată, dacă mi s-ar porunci să cosesc întunericul? - înainte de toate îți voi aminti că întunericul soarbe din ulcica neagră sângele cald și dulceag al

- Acoperă-mi nesăbuința cu noaptea măruntaielor tale! gâlgâiau atunci, cuvintele sugrumate. ce prost… cu urme ascuțite de târșă, îți voi povesti totuși, (acum, când nu mai

se plimbă furnicile sub pielea-mi rece - false piste - când înfrunzesc aluni sub garduri mute, cerșindu-și dreptul de-a visa la stele triste; îndrăgostiți

Ce dacă vin din nord, dinspre fiorduri înghețate, cu peștii de lumină-n urmă, – alai de nuntă – (reciful umed al cununii…) Ce dacă păsări albe, cu aripi frânte caut în umbra

Când moartea e orânduită ca la carte, Când tații își îngroapă ultima speranță, Când negrul te împiedică să vezi departe, Atunci, iubirea nu mai are relevanță. Când greierii

Ce caut eu aici? Sunt al nouălea chemat la praznicul de taină, („de trei ori Sânta Treime…” gândesc cu voce tare). Cât mister să fie în ăst cerc strâmb, aplecat acum, caraghios

în douăzeci și cinci, a treia, de Bunavestire, când soarele se sprijină-n coate, măturând cu picioarele-i boante ultimele așchii de întuneric, iubito, îți vei așeza cu

(sultanul Kilidj Arslan din Niceea și Petru Eremitul) din șold îi crește grea, spadă știrbită de oasele templierior din Cruce… aripi în V sparg liniștea zbârcită a norilor -