Poezie
Când...
1 min lectură·
Mediu
Când moartea e orânduită ca la carte,
Când tații își îngroapă ultima speranță,
Când negrul te împiedică să vezi departe,
Atunci, iubirea nu mai are relevanță.
Când greierii se-mbolnăvesc d-apendicită,
Când fetele-și atârnă-n poartă inocența,
Când lutul umed, lacrimi nu mai poa’să-nghită,
La masa bunăstării-mi blestem existența.
Când brațe nevăzute ne izbesc de ziduri reci,
Când morților damnați le cresc cucuie-n frunte,
Când vom fi arși în depărtate galaxii pe veci,
Spre alt Babel, doi îngeri orbi, ne vor fi punte.
Variantă sugerată de Radu Ștefănescu și acceptată de mine
( pentru ultima strofă):
Când vom fi duși la ziduri pe scuturile reci,
Când morți de mult uitați vor crește răni în frunte,
Când vom fi arși departe, în galaxii, pe veci,
Spre noul Babel, orbi, doi îngeri vor fi punte.
002377
0