(ajută-mă să deslușesc un singur Semn, măcar!...)
după câte un start eșuat,
strivit între două vârste boreale,
visat de aripa tăioasă a timpului,
trupul secat de vlagă,
luă în
O pot atinge
cu buricul degetului mare
de la piciorul stâng,
așa cum stau eu
înfipt în țărâna-ncinsă,
lângă trupul ei imens
revărsat spre soare,
alături
de gândurile mele
de ce pui la-ndoială, matematicianule,
cântecul de lebădă al câmpului albastru, toamna?
întrebă Poetul;
dar tu, Poetule,
de ce-l opui pe „A” lui „1”
în fiecare anotimp al versului
