Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Omul și cuvintele

2 min lectură·
Mediu
De ce te-ascunzi în spatele cuvintelor, omule ?
Ce crezi tu că sunt ele, cuvintele, pentru noi
și pentru tine ?
Să nu-mi spui că nici de transparența cuvintelor
n-ai auzit ?
Da, da, da, știu că cele mai multe sunt opace.
Unele sunt moi, precum petalele de trandafir,
altele sunt ascuțite, precum spada lui Ulise;
unele înțeapă, precum sulițele feniciene.
Altele sunt de-o duritate ieșită din comun.
( depășesc 48 de karate).
Cu aceste cuvinte, putem decupa un cerc
în stele.
Am încercat acest lucru,
și m-am pomenit cu toate păsările
rostogolite peste umerii mei.
(păsările își dorm visele în umbra stelelor)
Cuvintele pot fi albe,precum sânii Venerei,
ori negre precum coșmarurile regelui Lear;
cuvintele pot avea cele mai felurite culori,
nuanțe, și tonuri.
Unele cuvinte sunt curate și apretate,
precum cearșafurile Mariei Tereza,
altele sunt târâte prin nămol
și uscate, mai apoi,
la soarele ignoranței și indolenței.
Multe cuvinte sunt îmbătrânite,
părăsite și uitate sub un strat gros de praf,
ori mucegai;
altele așteaptă la rând să fie născute.
Multe cuvinte există,
dar nu se văd,
altele stau cocoțate
mereu și mereu
în rândul din fa-ă.
Unele nu se aud,
altele sunt prea
zgomotoase;
unele miros frumos,
altele put.
Dar ce să mai lungesc vorba.
Cuvintele se pot modela
pe calapodul înfățișării,
caracterului și culturii,
vremelnicului stăpân,
formând un tot-unitar.
- Vorbește-mi, deci, omule,
ca să-ți spun cine ești cu adevărat !
002.691
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
234
Citire
2 min
Versuri
48
Actualizat

Cum sa citezi

kuttesch rudolph. “Omul și cuvintele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/kuttesch-rudolph/poezie/1747780/omul-si-cuvintele

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.