Poezie
stigmatizat
1 min lectură·
Mediu
- se dedică fratelui meu -
sunt singur
trupului scăpat de moarte,
da-s condamnat
să port acest stigmat.
orice-n acest eden-malign
se poate,
dar nu pentru căprar,
ci pentru împărat.
copil fiind,
crucea-mi era o jucărie,
mă ascundeam cu ea
în crăpături de gând,
puteam întârzia aici,
o veșnicie,
dar anii,
mă chemau
îngenuncheat
la rând.
îmi crește crucea
ca o cocoașă-n somn,
din prea puținul vieții
se adapă.
se umflă-n diametru
torsul fiecărui pom,
la fel și crucea;
se umflă până crapă.
e primul semn,
e țipătul asurzitor de clopot,
ce taie-n ceru-ntunecat,
o pleoapă albastră,
din care
pegași argintii,
coboară-n ropot
de potcoave,
strivind
sub semnul crucii,
micuța
pasăre măiastră.
002617
0