mâzgălesc hârtii, când mi-e dor...

prima zloată din an

binecuvântează pescărușii vineți,

cu aripi lungi,

de piatră,

cuibăriți în tramvaie negre,

încălzind pui fără sfârcuri,

înfășați în cârpe ude,

ce nu mor

când vor.

în intersecții cu fluturi orbi

și peturi stâlcite,

sub țăcănitul galbenului intermitent,

gospodine

cu bulină în locul gurii

clevetesc aprins,

despre stele,

despre stele rătăcite;

tu le așterni atât de firesc,

în fiecare noapte,

doar pentru noi doi,

pe cearceaf din lemn de mai,

după ce buze de lapte

sărută somnul cu îngeri de hârtie.

an de an,

după ce săgeți otrăvite

vor fi învelit stele sub pleoape de pâslă,

flori cu petale albe

cuibărite

sub limba poleită a iernilor de os,

adapă linii dulci,

de sânge-albastru,

vegetal.

semințe încolțite amar,

chiar și pietre

albe,

roșii,

galbene

ori negre

își unesc resemnatele destine,

doar tu dosești

an de an,

an de an,

privirea udă,

în palme de țărână caldă,

mamă.

prima zloată din an

binecuvântează pescărușii vineți,

cu aripi lungi,

de piatră,

cuibăriți în tramvaie negre,

încălzind pui fără sfârcuri,

înfășați în cârpe ude,

ce nu mor

când vor.

sâmbătă, 21 august 2010