plouă iarăși
afară și
chiar dacă-n altă parte ninge,
tu fă ce îți place, rîde sau plânge.
afară e soare.
pentru plimbare
timpul e tocmai potrivit.
dar ce e timpul în
Cică era odată-un sat... care avea și el de toate,
și-o primărie, dar și-o crâșmă, plină de oameni cu păcate,
și un primar, dar și un cârciumar, ce le turna din când în când
câte un pic din
Demult vroiam să povestesc ce-am auzit și eu odată,
o întâmplare, care, se zice, a fost adevărată.
Doar că prin praful vremii aceasta s-a-nvechit
și-n veacuri tehnologizate pare a fi un simplu
Sintagme împletite în trei sau patru gâțe
Îți încâlcesc părerea și-adânc te buimăcesc,
Cum firea uneori se pierde-n două țâțe,
Sărutul când ți-l cheamă și te ademenesc.
De-ai ști a le pricepe,
Înainte de ploaie norii se-adună
Și vântul bate năprasnic în geamuri.
Afară fulgeră, afară tună,
Copacii se freamătă bătând din ramuri.
Și vine o ploaie ce potolește
Erupții de gânduri
Grăbește-te să taci în paralela cuvintelor ce-ți vin.
Nu te grăbi să recitești barem o frază,
Chiar dacă ele-ți plac, sau dacă nu-ți convin,
Chiar dacă-s proză seacă sau versuri ce rimează, -
Vei
Scrisoarea ceea a venit la fix, de parcă...
...De parcă m-ai iubi, - unii așa mai zic.
Miraculos plăcut și nu vreau să-ți explic
De ce. Tu, însă, dacă vrei, poftim, încearcă.
Vei zice că a fost
Mă vezi zâmbind.
Dar ce anume știi din ceea ce observi?
Doar aparențe.
Cuvintele rostite fel de fel, prostii,
mă ilustrează cu mari și mici carențe.
Știi, uneori mă prinde deprimarea
de
Când dispari fără să-mi spui, să știi că mă îngrijorez.
Și vreau să șterg acest mesaj. Scriu, însă, mai departe,
Chiar dacă în ultima vreme puțin exagerez.
Dar nu-i nimic întâmplător, privind din
- 90 -
Pentru ce să inventez roata, când e inventată,
Când la vorbele-ți găsești un răspuns ce-i spus odată?
Fără să le spun pe nume, căci ar fi prea multe foi,
Însă chiar într-adevăr multe-au
- 81 -
Orișicine are goluri de auz, sau de privire.
Și dovadă la aceasta este propria-amintire,
Când pe lâng-a ta ureche multe lucruri au trecut,
Când nu totul ochiul tău ce se vedea-a
- 67 -
Uneori mă mir chiar singur de-ale mele proprii zile
Și mă mir, poate, și-acuma de ce scriu în aste file.
Dar pe când cineva vine și-altul este de-acum dus,
De adus, doar, mulțumire trebuie
- 48 -
Și-apoi zile trec în urmă și rămân în urmă ani,
Mânați de nevoi, de glorii și de goana după bani,
Undeva-n răscrucea vremii cineva-și aduce-aminte
De ce-a fost, de ce-o să fie, de
- 34 -
Și-uite-așa, când urma nu e, dar se vede ce-a rămas,
Vrând să gust din tot ce este, îmi mai iau câte-un popas.
Dar cum zice Pavel, sfântul, toate-s cu îngăduință,
Dar nu totul pentru
- 14 -
Ei, și pentru că acuma altă foaie am luat,
Aici alt capăt de vorbă voi lua la depănat.
Dar dacă din cele spuse mai găsești ceva ce-ți place,
Eu la ele vreodată m-oi întoarce, fii pe
- 1 -
Când stârnit de energia versului și-a melodiei,
Nedorind să las uitate câte-mi trec prin cap și mie,
Iau în mână un stilou, iar sub el o foaie pun.
Cât mai sînt cuvinte-n gură, scrie mână
Ce ne unește, aceea ne destramă.
Și ce ne destramă, aceea ne unește.
Căzând pe gânduri, de asta îmi dau seama,
Iar dacă vreai și tu, desigur, te gândește.
Aceleași lucruri proprii ne fac să fim
Aștepți ca cineva să-ți zică,
Dar, uite, alții te întreabă.
Și dacă nu ești tare-n grabă,
Dacă-i moșneag, ori dacă-i babă,
Nu prea te dai la ei cu treabă,
Dar de-i vreo fată frumușică,
Și
Iar eu.
Revin. E zero și cinci minute, sâmbătă dimineața. Mă abat de la citit.
Îți aduci aminte când îți spuneam la teatru să nu te uiți la mine? Acum constat că acest lucru îmi place. Și ne
Vărsat-am lacrimi de-amintire în halbele noastre de bere
Și savuram atunci plăcere din a trecutului durere.
Iar rima de nu-mi iese-acum, o las în voia ta s-o-nchegi.
Ești tu, acel ce mă ascultă și
Þi-i ușor a spune multe când te-ai dat la umbra lor.
Te-ai gândit să-ți fie viața mai ușoară-n viitor.
Ce vă leagă, pentru mine-a fost mereu o întrebare;
Toți sub o lozincă mergeți, însă care mai
Eu aici, iar tu departe –
Noaptea asta ne desparte.
Câte ploi de când te-ai dus...
Câte încă nu ne-am spus...
Mă frământ de dorul, care
Noaptea asta pace n-are.
Și l-așa un ceas
Când tristețea-mi vine oaspe, îmi zici să-i dau cu piciorul.
Nu știai că la aceste rânduri este ea izvorul?
În melancolia zilei spun puține, multe-ascult.
Pe cât tac acum, voi spune altă dată mult
