Sari la conținutul principal
Poezie.ro

clipe

plouă iarăși afară și chiar dacă-n altă parte ninge, tu fă ce îți place, rîde sau plânge. afară e soare. pentru plimbare timpul e tocmai potrivit. dar ce e timpul în

KOKliushin Oleg
0
0

Poveste. Icoana

Cică era odată-un sat... care avea și el de toate, și-o primărie, dar și-o crâșmă, plină de oameni cu păcate, și un primar, dar și un cârciumar, ce le turna din când în când câte un pic din

KOKliushin Oleg
0
0

Povestea oilor negre

Demult vroiam să povestesc ce-am auzit și eu odată, o întâmplare, care, se zice, a fost adevărată. Doar că prin praful vremii aceasta s-a-nvechit și-n veacuri tehnologizate pare a fi un simplu

KOKliushin Oleg
0
0

Să fiu al tău, să fii a mea

Ce ne unește, aceea ne destramă. Și ce ne destramă, aceea ne unește. Căzând pe gânduri, de asta îmi dau seama, Iar dacă vreai și tu, desigur, te gândește. Aceleași lucruri proprii ne fac să fim

KOKliushin Oleg
0
0

Săruturi moi - cireșe coapte

Aștepți ca cineva să-ți zică, Dar, uite, alții te întreabă. Și dacă nu ești tare-n grabă, Dacă-i moșneag, ori dacă-i babă, Nu prea te dai la ei cu treabă, Dar de-i vreo fată frumușică, Și

KOKliushin Oleg
0
0

Noapte bună

Eu aici, iar tu departe – Noaptea asta ne desparte. Câte ploi de când te-ai dus... Câte încă nu ne-am spus... Mă frământ de dorul, care Noaptea asta pace n-are. Și l-așa un ceas

KOKliushin Oleg
0
2

Căutare

Când tristețea-mi vine oaspe, îmi zici să-i dau cu piciorul. Nu știai că la aceste rânduri este ea izvorul? În melancolia zilei spun puține, multe-ascult. Pe cât tac acum, voi spune altă dată mult

KOKliushin Oleg
0
0

Despre înțelepciune

...Ca un strugure de poamă se arată-înțelepciunea. Bob cu bob culegi și vezi tot minune și minune... Și-i gustos până la urmă, și-încă tot nu te mai saturi Să cunoști tot ce există. Dar oricum, să

KOKliushin Oleg
0
0

Metamorfoze

Mi-au rămas trăsături încă din copilărie. Însă-n fiecare zi altul sunt și nu mă știe Și nu mă cunoaște nici prietenul cel bun, Fiindcă-s altul și el altu-i și nu știe ce îi spun. Fiindcă-i

KOKliushin Oleg
0
0

Cocteil de cuvinte

La cei deștepți le dau să se mai împrostească, Iar la cei proști - să se-ndeșteptățească. Iar tu, cum vei privi și cum vei vrea să-ți pară, Să le primești așa..., adică într-o doară. Căci dacă

KOKliushin Oleg
0
0
Toate cele 10 poezii sunt incarcate