Poezie
Căutare
2 min lectură·
Mediu
Când tristețea-mi vine oaspe, îmi zici să-i dau cu piciorul.
Nu știai că la aceste rânduri este ea izvorul?
În melancolia zilei spun puține, multe-ascult.
Pe cât tac acum, voi spune altă dată mult mai mult.
Dar și-atunci de nu voi spune, când îmi vei lăsa cuvântul,
Să mă lași să tac în voie, împăcat fiind cu gândul,
Că-i plăcere și minune ce simțim și ce vedem,
Însă pentru-a le descrie noi cuvinte nu avem.
Critici mi-or sări în cale, la ce-am spus și ei să spună
Despre piesă rezoluții, că e rea, sau că e bună.
Eu doar zic c-așa-i cum este și de-i bună, ori de-i rea,
Nici nu mă gândesc, fiindcă, ea oricum este a mea.
Te miri de ce n-am acuma - proză, poezie nouă.
Eminescu-ți dă răspunsul în scrisoarea lui a doua.
Înțelepți din toată lumea ce-s cu tâmple înălbite
Zic că nou e numai una, pe când toate-s învechite.
Căutând aceasta una din hotare în hotare,
Inventau nimicuri multe, rămânând în căutare.
Și de ciudă și țicneală unii-au zis că au găsit,
Căci s-au săturat de umblet, făr\'măcar să fi pornit.
Alții chiar cu umblătură și de fapt, dar și de drept,
Spuneau multe îndesate și bătând cu pumnu-n piept.
Gloată-aici și gloată colo, gură-cască se strângeau
Și-n minciună și prostie toți a crede începeau.
Căci minciuna, cum zic unii, e al doilea adevăr
Și-n trăirea căutării pornesc toate de la măr,
Dar trăirea vieții este doar și numai fericire,
Căci se naște tot din una, care-i veșnica Iubire.
O.K.
7 noiembrie 2007
001463
0