Între ieri și mâine, sau de ce totul și nimicul pe-aceeași foaie-s scrise

- 90 - Pentru ce să inventez roata, când e inventată, Când la vorbele-ți găsești un răspuns ce-i spus odată? Fără să le spun pe nume, căci ar fi prea multe foi, Însă chiar într-adevăr multe-au făcut pentru noi. - 91 - Dar o mână spală alta și atunci când am greșit, Să mă ierți, când cu cuvântul ceva nu am nimerit. Să-mi vorbești, însă, și mie, să-nțeleg și eu mai mult. Tare-mi place, stând cu tine, să m-asculți și să te-ascult. - 92 - Nu oricine, știu, va spune că-i de-acord cu ce-am deschis. Dar nu și pentru oricine toate astea eu am scris. Þi-am scris ție, căci doar tu, ascultând mă înțelegi Și-adunând gânduri grămadă, cu-ale mele le închegi. - 93 - De citești acum, înseamnă, c-a ajuns asta cu bine Pân\'la tine și acuma pe o undă ne menține. Cât de mândru sunt de tine! Chiar mă bucur că ne știm Și-n ruina ast\' de veacuri ne plăcem și ne iubim! - 94 - Ei, și cui trebuia asta? – Cum să-ți zic nu prea solemn? – O pădure se aprinde dintr-o așchie de lemn. Poate, însă, și să stea, dacă nu are condiții. Fală, însă, nu-mi doresc, să mă laude-ipocriții. - 95 - Și așa, mă vezi, sunt singur, dacă tu nu ești cu mine. Însă din singurătate, la fel, găsești și un bine. Știi, eu mi-am întors privirea parcă foarte-ntâmplător, Când din umbră am privit la prezentul călător. - 96 - De-ai citit și ți-a plăcut și ți-au părut lucruri bune, De la început reia, sau, de vrei, îți voi mai spune Când mă vei chema la tine, când la mine vei veni... Vom avea ocazii încă pentru a ne întâlni. - 97 - Cum arăt? – Oare contează? De la mine tot miroase - Când mirosuri mai urâte, când miresme mai frumoase. Poate nu te-observ pe stradă, cufundat fiind în gânduri, Când croiește a mea minte alte muzici, alte rânduri. - 98 - Am pornit să-mi spun părerea despre ce-am citit odată; Pe atunci era prezent și-i făcut trecut îndată. Însă ce-am zis de la mine, poți să iei și-n paranteze, - Alții sunt ce cu cuvântul mai frumos știu să picteze. - 99 - De ce încă-ți mulțumesc că-ai citit până la urmă? – Este pentru că ciobanul, ce își paște a sa turmă, Nu se prea pricepe-n note, nu le știe el prea bine, Însă poate să doinească și pe oi să le aline. - 100 - Dar și în aceste rânduri de la urmă, îți mai spun Bun venit, - atunci când vii, iar de pleci, îți spun - drum bun. Altele vei mai cunoaște, te-or cunoaște și pe tine Cu iubire și plăcere, între ieri și între mâine. - 101 - Þi-am adus un veac de strofe, sau, poate, puțin mai mult. Cum le vrei, așa primește. Însă n-am vorbit demult Și mă iartă și-nțelege când pe tine te aleg. Acum să plec, îmi dai voie. Pe curând! Kliușin Oleg 2008, Mândâc