În tristețe

Mă vezi zâmbind. Dar ce anume știi din ceea ce observi? Doar aparențe. Cuvintele rostite fel de fel, prostii, mă ilustrează cu mari și mici carențe. Știi, uneori mă prinde deprimarea de guler și mă ține, până când îmi vine de la toți să-mi cer iertare, iar de la tine – în primul rând. Eram cvasi-divin, când dăinuia tăcerea. Vorbind, am spus atâtea de prisos... Și mă frământă uneori părerea că sunt, mă ierți, un cvasi-păcătos.