Jolanda Lászlò

Există un lucru pe care îl înțelegi târziu despre viață: aproape niciodată nu ne este dor de locuri. Ne este dor de versiuni ale noastre care au locuit acolo. Ani de zile am crezut că mi-e dor de

Există o versiune a mea care încă locuiește în toate locurile din care am plecat. O întâlnesc uneori într-un sertar uitat, într-o melodie veche, sau când cineva mă strigă cu un nume pe care nu-l

Te-am smuls din beznă a unui drum rece, Sub orbitoarea farurilor gheară, Un ghem de viață cu ochii-abia deschiși, Pășind timid din prima ta chimeră. ​Au curs de-atunci doisprezece ani de umbră, Dar

Mă retrag din spațiul dintre noi nu din puțin, ci din belșug de umbră, să-mi regăsesc în propria-mi penumbră un miez intact, neîmpărțit la doi. ​E-o absență ce nu taie, ci așează, un exil tăcut în

​Am murit demult, tăcută, într-o zi fără mormânt, Nimeni n-a oprit secunda, n-a fost tânguire-n vânt. N-a stat timpul în loc atunci când m-am stins, Am rămas doar o umbră sub dorul ce m-a

Nu știu ce ar trebui să simt. Sunt doisprezece ani de când am rămas eu, cu același nume și tot mai puțini oameni în jurul amintirilor. Din fotografia de atunci a mai rămas doar jumătate. Sunt

Telefonul a luminat camera la 00:07. Atât. Nu prea devreme. Doar minute prea târziu. Un mesaj scurt. Câteva cuvinte pe care le-ai fi putut scrie oricui. L-am citit. Apoi am rămas acolo, cu ecranul

Am găsit azi cheia. Nu ușa. Cheia... Într-un sertar din bucătărie, între baterii descărcate și instrucțiunile unui aparat care nu mai există. Am ținut-o câteva minute în palmă și am încercat

Ziua mea... Un număr în calendar, O dimineață oarecare, fără fast, fără decor, Magia s-a cernut prin degete, s-a stins în van, Când nu mai ești copil, și timpul devine trecător. ​Atât de normală-i

Cine muncește nu are vreme să-și numere umbrele pe zid, își lasă pașii în betonul zilei și merge mai departe, grăbit. Cine ridică poduri și răspunsuri, cine repară ce alții-au uitat, rareori apare-n

Cât am fost viu, v-am încurcat. Mort, vă folosesc. Azi mă plângeți în public cu fraze gata scrise, cu regrete călcate la dungă, cu lacrimi potrivite pentru poză. Vorbiți frumos despre mine, atât de

Pe marginea de fier, în noaptea ce coboară, Piazzale Michelangelo ne-ascunde în tăcere, Se-aude-o chitară, ca-n pian, o doină rară, Iar bronzul statuii veghează a noastră vrere. ​Te țin strâns în

Tu scrii codul, tu faci Excelul ăla mare, Tu știi proceduri, strategie, proiect, Dar când se împarte mărirea de salariu, Ești lăudat... și-atât. Ești omul perfect! „Băiat bun, duce mult, nu pune

O tăbliță rămasă în iarbă până la brâu un număr care nu mai duce nicăieri Pereții au învățat să tacă sub rădăcini sub ploi care n-au întrebat Eu am plecat între timp cu pereții în piept și ușa

Nu ai fost victimă ai fost doar prima care a simțit tot fără să știe ce să facă cu asta ai crezut că explicația poate ține loc de prezență și că dacă spui suficient de frumos cineva va rămâne nu

Gândirea diferită se practică doar în tăcere. permisă doar dacă nu deranjează. Restul se clasează la cădere. Nu ca să fie protejată, ci ca să nu murdărească liniștea majorității. Mediocritatea nu

AR fi trebuit sa fie vinerea mare... inainte de o sarbatoare crestina care deranjeaza din ce in ce mai mult umanitatea sub diferite forme. N-am fost vreo acoperita pe par intre picturile care

Există un loc în mine unde timpul nu mai curge, ci stă — ca o apă grea, nemișcată. Acolo se adună lucrurile netrăite până la capăt: cuvinte oprite între inimă și gură, priviri care au ales să se