Poezie
Timpul celor nevăzuți
1 min lectură·
Mediu
Cine muncește nu are vreme
să-și numere umbrele pe zid,
își lasă pașii în betonul zilei
și merge mai departe, grăbit.
Cine ridică poduri și răspunsuri,
cine repară ce alții-au uitat,
rareori apare-n lumină,
deși din munca lui s-a clădit sat.
La masa mare a laudelor,
de multe ori ajunge cel târziu;
a fost ocupat să țină lumea dreaptă,
când alții vorbeau despre pustiu.
Iar cine n-are lanțuri de sarcini,
cine plutește liber prin decor,
găsește timp să urce trepte,
să fie văzut, ascultat, sau chiar domnitor.
Dar viața știe o măsură veche,
pe care zgomotul n-o poate schimba:
nu scaunul înalt dă greutate omului,
ci urma pe care-o lasă în urma sa.
Și poate că adevărații lideri
nu sunt cei ce stau mereu în față,
ci cei care, muncind fără răgaz,
țin aprinsă lumina într-o piață.
Căci cine muncește poate nu e văzut,
iar cine e liber poate ajunge șef,
dar timpul, judecător tăcut,
îi așază pe toți în același drept.
007
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Jolanda Lászlò
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 162
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
Jolanda Lászlò. “Timpul celor nevăzuți.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jolanda-laszlo/poezie/14203602/timpul-celor-nevazutiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.