Poezii

​În mintea mea te-am îngropat de zeci de ori. Așa se învață absența — repetând scenariul până când pământul nu mai pare o surpriză. ​Ți-am auzit suflul penultima dată, o vibrație subțire între

JDJolanda Dósa

0

0

Nu sunt de aici și nici de acolo, ca o gară uitată între două orașe în care nu mai oprește nimeni. Oamenii își poartă convingerile ca pe niște steaguri, iar eu am rămas cu mâinile goale, privind

JDJolanda Dósa

0

1

Am căutat toată noaptea ceva care să schimbe sfârșitul la șase, n-am mai găsit nimic afară se făcea ziuă iar eu, inutil mergeam spre casă încet ca și cum câteva minute în plus ar fi putut însemna

JDJolanda Dósa

0

0

În fiecare om locuiește o casă. La început pleacă oamenii. Apoi se sting luminile. În unele case se sting becurile. În altele se sting oamenii. Când eram copil, iarna venea prin țevi. Acum vine

JDJolanda Dósa

0

0

Astăzi am făcut ordine. Am aruncat facturi, garanții expirate, instrucțiuni pentru lucruri care nu mai există. Am păstrat însă un bilet de tren către un oraș în care nu mai locuiește nimeni din

JDJolanda Dósa

0

5

La fiecare ședință, adevărul intră pe ușă cu dosarele sub braț. Pleacă primul. N-a apucat să vorbească. În jurul mesei, capetele se pleacă ritmic, ca un câmp de floarea-soarelui care și-a ales

JDJolanda Dósa

0

0

Am pus timpul la păstrare într-un sertar cu hârtii vechi, răspunsurile nerostite și două baterii descărcate. Am fost prea ocupați să alergăm după lucruri, să construim ziduri mai înalte și mai

JDJolanda Dósa

0

0

Am pus lemn la ferestre și mușcate la pridvor, exact cum îmi imaginam când eram copil și ploaia intra prin acoperiș. Am ales culoarea gardului, am plantat trandafiri, am cumpărat o masă mare

JDJolanda Dósa

0

2

Ne-am strâns viețile în conturi. Am pus timpul la dobândă, zâmbetele în așteptare, iar duminicile în sertare. Mama a mai albit puțin. N-am observat. Tata a tăcut demult. N-am observat. Eram

JDJolanda Dósa

0

5

Mai treci, uneori, prin gândurile mele... ca ploaia printr-un oraș uitat, fără să întrebi dacă doare, fără să privești în urmă... Încerc să așez tăcerea între noi ca pe un zid înalt de piatră,

JDJolanda Dósa

0

0

Am purtat halate, căști, legitimații, am învățat limbaje pe care alții le numeau carieră. Am locuit în clădiri reci, printre cabluri, servere și lumini care nu dorm niciodată, și am învățat că

JDJolanda Dósa

0

0

Există o zi în care încetezi să mai cauți. Nu pentru că ai găsit. Ci pentru că, într-o dimineață, ridici telefonul de pe noptieră și observi că nu mai ai pe cine verifica. Nu pentru că ai

JDJolanda Dósa

0

0

La un moment dat, încetezi să mai pierzi oameni. Îi așezi. Ca într-un muzeu. Pe unul îl lași în sala în care încă mai crezi că avea dreptate. Pe altul în încăperea în care nu l-ai iertat

JDJolanda Dósa

0

2

Am plecat din orașul în care luminile rămâneau aprinse mai mult decât oamenii. În fiecare dimineață, aceleași clădiri mă priveau ca niște martori care știau ceva despre mine și refuzau să

JDJolanda Dósa

0

1

Există o versiune a mea care încă locuiește în toate locurile din care am plecat. O întâlnesc uneori într-un sertar uitat, într-o melodie veche, sau când cineva mă strigă cu un nume pe care nu-l

JDJolanda Dósa

0

0

Te-am smuls din beznă a unui drum rece, Sub orbitoarea farurilor gheară, Un ghem de viață cu ochii-abia deschiși, Pășind timid din prima ta chimeră. ​Au curs de-atunci doisprezece ani de umbră, Dar

JDJolanda Dósa

0

0

Mă retrag din spațiul dintre noi nu din puțin, ci din belșug de umbră, să-mi regăsesc în propria-mi penumbră un miez intact, neîmpărțit la doi. ​E-o absență ce nu taie, ci așează, un exil tăcut în

JDJolanda Dósa

0

0

​Am murit demult, tăcută, într-o zi fără mormânt, Nimeni n-a oprit secunda, n-a fost tânguire-n vânt. N-a stat timpul în loc atunci când m-am stins, Am rămas doar o umbră sub dorul ce m-a

JDJolanda Dósa

0

0

Nu știu ce ar trebui să simt. Sunt doisprezece ani de când am rămas eu, cu același nume și tot mai puțini oameni în jurul amintirilor. Din fotografia de atunci a mai rămas doar jumătate. Sunt

JDJolanda Dósa

0

4

Telefonul a luminat camera la 00:07. Atât. Nu prea devreme. Doar minute prea târziu. Un mesaj scurt. Câteva cuvinte pe care le-ai fi putut scrie oricui. L-am citit. Apoi am rămas acolo, cu ecranul

JDJolanda Dósa

0

0

Am găsit azi cheia. Nu ușa. Cheia... Într-un sertar din bucătărie, între baterii descărcate și instrucțiunile unui aparat care nu mai există. Am ținut-o câteva minute în palmă și am încercat

JDJolanda Dósa

0

0

Ziua mea... Un număr în calendar, O dimineață oarecare, fără fast, fără decor, Magia s-a cernut prin degete, s-a stins în van, Când nu mai ești copil, și timpul devine trecător. ​Atât de normală-i

JDJolanda Dósa

0

0

Cine muncește nu are vreme să-și numere umbrele pe zid, își lasă pașii în betonul zilei și merge mai departe, grăbit. Cine ridică poduri și răspunsuri, cine repară ce alții-au uitat, rareori apare-n

JDJolanda Dósa

0

0