Poezie

Îmbrãțișeazã-mã

Măcar odată, tatã...

1 min lectură·18 martie 2026

Mediu

În umbra unui vis ce stă să piară,

Te chem din hăul timpului tăcut,

E o dorință, ultima, amară,

Un ciob de suflet de demult pierdut.

Tată, îmbrățișează-mă strâns acum, o dată,

Simte-mi tâmpla arzând pe pieptul tău,

În lumea asta rece și ciudată,

Ești singurul adăpost de orice rău.

Dar fă-o repede, te rog, nu zăbovi,

Strânge-mă tare, până la durere,

Căci frica-n oase-ncepe a-ncolți

Și-mi soarbe și ultima putere.

De ce atâta grabă? Te întrebi tăcut...

De ce mi-e foame de acest moment?

Pentru că simt cum cerul s-a rupt,

Iar eu sunt doar un oaspete absent.

Mi-e teamă că lumina o să vină

Și pleoapele se vor deschide greu,

Iar pumnii mei vor strânge doar lumină

Și umbra ta, pierdută-n curcubeu.

Mi-e teamă că mă voi trezi din zbor,

Înainte ca brațul tău să mă cuprindă,

Și voi rămâne iar un călător,

Cu brațele întinse spre o oglindă.

O singură dată... repede... atât...

Să simt că ești, chiar dacă e un vis,

Până nu-mi pune viața degetu-n gât

Și mă trezește-n propriul meu abis.

0030

Jolanda Dósa. “Îmbrãțișeazã-mã.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jolanda-dosa/poezie/14201338/imbratiseaza-ma

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.