Poezii

​Mănânc și azi cu noduri, cu gâtul strâns de frici, Deși pereții-s tăcuți și-s ai mei, sunt toți aici, Dar mintea e o fiară ce nu vrea să priceapă urã Când ușa e închisă și nu-i nici o

JLJolanda Lászlò

0

2

Mi‑e foame. Nu de mâncare. Mi‑e foame de ceva care nu dispare când întinzi mâna. Am mâncat timp, Și oameni, Și tăceri până n‑a mai rămas nimic de ținut. Trăim într‑o lume în care viața nu

JLJolanda Lászlò

0

0

Am scos din mine tot ce încă mai cerea milă și l‑am lăsat afară. Înăuntru a rămas ceva care funcționează. Nu mai iubesc, nu mai explic, nu mai repar nimic. Accept doar ce nu are nevoie de mine ca

JLJolanda Lászlò

0

2

Am pus liniștea între mine și tine ca pe un obiect fragil. De atunci nu se mai sparge nimic, doar eu mai sun uneori în gol.

JLJolanda Lászlò

0

0

Respirația este tolerată atât timp cât nu devine mesaj. Faptele utile se înregistrează, se șterg, se uită. Poți scoate oameni de sub fier, te poți umple de sânge străin pentru ca mâinele să mai

JLJolanda Lászlò

0

0

Cel care vede cu un pas mai departe învață primul lecția: tăcerea nu e pace, e camuflaj. Cuvintele mele au muchii, nu se potrivesc în gurile rotunde ale consensului. Așa că le țin strânse, ca pe un

JLJolanda Lászlò

0

2

În umbra unui vis ce stă să piară, Te chem din hăul timpului tăcut, E o dorință, ultima, amară, Un ciob de suflet de demult pierdut. ​Tată, îmbrățișează-mă strâns acum, o dată, Simte-mi tâmpla

JLJolanda Lászlò

0

0

Sub pielea timpului curge o apă tăcută, fără grabă, fără nume, dar purtând în ea toate răspunsurile pe care nu le-am întrebat niciodată. În fiecare clipă suntem două ființe: cea care trăiește și cea

JLJolanda Lászlò

0

3

Există un loc care nu există, unde totul se naște și se dez‑naște în aceeași respirație. Acolo, tăcerea nu e liniște, ci o mișcare fără direcție, un gest pe care nimeni nu l‑a început vreodată. Și

JLJolanda Lászlò

0

0

Sunt umbre ce poartă lumină pe față, dar inima lor e un drum fără dor. Te chemă aproape doar ca să-ți fure ultimul strop de căldură din zbor. Ei nu iubesc — doar ating ca furtuna: Vin, sfâșie,

JLJolanda Lászlò

0

0

​Mă ai în inventar, dar nu mă știi, Un martor orb la propria-mi pieire, Tu dormi adânc în frânturi de câmpii, În timp ce eu mă sting dintr-o privire. ​Ești singurul ce n-a putut să

JLJolanda Lászlò

0

0

Veghez la pulsul lumii, în fire și în fapte, Inginer peste golul ce-n alții s-a depus, Dar cine-mi ține garda în propria mea noapte, Când soarele din mine de mult s-a dus în apus? ​Lângă mine,

JLJolanda Lászlò

0

0

Aș fi vrut să pleci mire... Într-un costum frumos și bine apretat, Cu butonii cumpărați din ultimii mei bani, Să-i ai amintire și să-i duci cu tine departe, Acolo unde nu ne vom mai auzi

JLJolanda Lászlò

0

2

Am căutat sensul în cuvinte, dar cuvintele s-au sfărâmat ca sticla. Am căutat adevărul în mine, și am găsit doar un gol care mă privea. Ce este libertatea, dacă nu o închisoare fără ziduri,

JLJolanda Lászlò

0

2

Când mor, semnează si donează-mi organele Dã-mi plămânii cuiva care încă vrea să respire I-am folosit prea mult sufocându-mă în tăcere Dã-mi inima cuiva care vrea sângele pompându-i Al meu e

JLJolanda Lászlò

0

0

A fost candva un răsărit ce-mi promitea lumină, Dar s-a pierdut pe drum, ca un vis fără țintă. Am întins mâinile spre ea, să-i prind căldura, Și-am rămas cu tăcerea, cu golul și cu ura. Pe

JLJolanda Lászlò

0

0

Mai am doar câteva ore, să fug de zgomot, de oraș, de nori, spre câmpuri largi, spre liniștea lor, unde iarba mă cheamă cu vechi fiori. Mi-e dor de casa veche din deal, cu poarta de lemn și

JLJolanda Lászlò

0

0

A fost acolo când tata s-a dus, cu ochii lui blânzi, cu pașii tăcuți prin capelă, ca și cum ar fi știut că durerea ta avea nevoie de el mai mult decât oricând. Dormea cu tine, ca o pătură

JLJolanda Lászlò

0

1

Nu m-am potrivit niciodată cu mulțimea, cu ritmul grăbit al orașelor mari, cu vocile care cer să fiu altcineva. În mine e o ploaie tăcută, ca cele de vară ce cad peste frunze, și mă regăsesc în

JLJolanda Lászlò

0

2

În răcoarea blândă a zorilor, cafeaua cu lapte îmi încălzește palmele, iar iarba, crudă și tăcută, îmi mângâie tălpile ca un început. Câinele se cuibărește în brațele mele, respiră ritmul inimii

JLJolanda Lászlò

0

0

Poate că n-am fost mamă, Și timpul îmi bate în geam, Cu ani ce se-adună în ramă, Dar dorul rămâne, nu-l am. Poate că trupul meu tace, Dar inima încă întreabă, Ce-ar fi fost dacă o voce Mică mi-ar fi

JLJolanda Lászlò

0

0

Privesc cerul și nu văd doar stele, Văd povești, văd doruri, văd lumi paralele. Fiecare constelație e o parte din mine, Un gând ce nu tace, o lumină ce vine. Astronomia nu e doar știință, e vis, E

JLJolanda Lászlò

0

0

Copilul din mine încă te caută, Pe ulița veche, cu pași de lumină, Tu, copil sărac, cu suflet de aur, Împărțeai pâinea, dar și vina. Mi-ai dat bucata ta de cer, Și-n ochii tăi, o lume întreagă, Dar

JLJolanda Lászlò

0

0

Când vom fi bătrâni, cu părul alb și pași mai mici, Și timpul ne va scrie riduri pe obraz, Să-mi fii acolo, lângă mine, cum ești azi, Cu ochii blânzi și sufletul aprins în licărici. Vom bea

JLJolanda Lászlò

0

0

Pe firul timpului, tăcut, Am semănat cuvânt și gând, Sperând că-ntr-un colț nevăzut, Va înflori ceva, rămânând. Nu-s stea pe cer, nici vânt în zare, Dar am fost suflet, am fost dor, Și-ntr-un vers,

JLJolanda Lászlò

0

0

Nu mai țin ritmul nici unui apus, Nici răsărit nu-mi spune ce-i de spus. Zi sau noapte — ce mai contează? Zilele trec, iar sufletul visează La șoapte ce veneau dincolo de perete, Rozul camerei mele —

JLJolanda Lászlò

0

0

Îmbãtrânim rapid, observi? Nu mai suntem copiii de altãdatã Am uitat orice detaliu din ziua de ieri Şi-am închis demult şi cartea preferatã. Ne schimbãm în necunoscuți, e firesc Mama are ochelari,

JLJolanda Lászlò

0

6

Am vrut sã-mi folosesc mâinile și sã te aud Formând banalele cifre ce duc și acum la tine Sã îmi răspunzi cu dor și drag. Nu tu, cel crud Invitã-mã sã-mi plimb tãlpile crescute prin tine Ştii,totul

JLJolanda Lászlò

0

8

Am încercat să îți prind cuvântul într-un deget și să ți-l sfâșii bucățele Să le adun apoi într-o pungă în suflet îngrămădite doar pentru mine De unde o bucată din tine să nu evadeze vreodată. Ți-am

JLJolanda Lászlò

0

0

Voiam să‑ți ucid privirea absurdă Să‑ți absorb orice gram de viață de‑atunci, doar pentru a‑l avea eu însămi și‑atât! În camera unde fusesei absent și azi, și ieri, și‑n clipele grele... Îți urăsc

JLJolanda Lászlò

0

0

S-ar zice că mă-ncurc printre faze și clipe când în context e vorba de tine… și râd fără sens când mă gândesc la tot… cum mă priveai adesea în orice moment… Și-mi atingeai subtil mâna pe sub

JLJolanda Lászlò

0

0

Orice gând încerc să‑l îngrop În metri adânci de cuvinte mute …se‑aud însă cum urlă orice glas De‑al tău ce aleargă spre mine… Și‑ncerc să te‑opresc cu atingere dură Cu șoapte de ură, dar curg

JLJolanda Lászlò

0

0

Azi noapte am adormit cu gândul la tine... printre scările reci undeva...și sucurile negre Puțin ciudat!De ce să bem întunecat? suficient de negru e în sufletul tau... când vrei o adiere ca-n zi

JLJolanda Lászlò

0

0

E oare prea greu să vezi ce-ascund în urma albastrului intens? ... și-al cuvintelor bolborosite prea tăcut ... sau obsedant ... Ține-mi linia palmei strâns ... și lungește-o dincolo de timp pe

JLJolanda Lászlò

0

0

Un gard ce te desparte de lumea celor vii... O lume-n care tot ce n-ai găsit in viață găsesti acum...zadarnic...rătăcit... Și bați timid în lemnul învechit ...priviri uimite de noul

JLJolanda Lászlò

0

0

Aș fi incercat sa zbor oriunde... De priviri și urlet sau distanță, peste nori de-alcool..și vapori de ceartă... Înapoi in ziua cu zâmbet senin... Și-am privit spre pietrele gri... Dar nu

JLJolanda Lászlò

0

0

491 de zile-ntr-o iubire ciudată 515 clipe-mpreuna-ntr-un abis... Un miliard de săruturi amare-ntr-o iarnă, Și-o desparțire așteptată in august finit... 17 avril? Încipit de cumplit... 20

JLJolanda Lászlò

0

0

De-aș ințelege zodiacul Și falsele lui definții Aș aprecia cinstit și racul... ...Te-aș regăsi la cațiva pasi inapoi... aș căuta amintirile plăcute și m-aș intoarce-n trecut pân\' la tine Te-aș

JLJolanda Lászlò

0

0

Stau pe scări umede de marmură, privesc... Cum lumea trece indiferent și se uită Toți pleacă-n altă parte, toți mă ocolesc Încerc să țip însă de durere-s mută... Privesc spre mine greu, parcă

JLJolanda Lászlò

0

0