Poezii

Nu știu ce ar trebui să simt. Sunt doisprezece ani de când am rămas eu, cu același nume și tot mai puțini oameni în jurul amintirilor. Din fotografia de atunci a mai rămas doar jumătate. Sunt

JLJolanda Lászlò

0

2

Telefonul a luminat camera la 00:07. Atât. Nu prea devreme. Doar minute prea târziu. Un mesaj scurt. Câteva cuvinte pe care le-ai fi putut scrie oricui. L-am citit. Apoi am rămas acolo, cu ecranul

JLJolanda Lászlò

0

0

Am găsit azi cheia. Nu ușa. Cheia... Într-un sertar din bucătărie, între baterii descărcate și instrucțiunile unui aparat care nu mai există. Am ținut-o câteva minute în palmă și am încercat

JLJolanda Lászlò

0

0

Există un sertar în mine pe care nu-l deschid aproape niciodată. Acolo stau diminețile netrăite până la capăt, cafele băute în grabă, mesajele scrise și șterse, și toate răspunsurile pe care le-am

JLJolanda Lászlò

0

9

Ziua mea... Un număr în calendar, O dimineață oarecare, fără fast, fără decor, Magia s-a cernut prin degete, s-a stins în van, Când nu mai ești copil, și timpul devine trecător. ​Atât de normală-i

JLJolanda Lászlò

0

0

Cine muncește nu are vreme să-și numere umbrele pe zid, își lasă pașii în betonul zilei și merge mai departe, grăbit. Cine ridică poduri și răspunsuri, cine repară ce alții-au uitat, rareori apare-n

JLJolanda Lászlò

0

0

Cât am fost viu, v-am încurcat. Mort, vă folosesc. Azi mă plângeți în public cu fraze gata scrise, cu regrete călcate la dungă, cu lacrimi potrivite pentru poză. Vorbiți frumos despre mine, atât de

JLJolanda Lászlò

0

0

Tu scrii codul, tu faci Excelul ăla mare, Tu știi proceduri, strategie, proiect, Dar când se împarte mărirea de salariu, Ești lăudat... și-atât. Ești omul perfect! „Băiat bun, duce mult, nu pune

JLJolanda Lászlò

0

2

Pe marginea de fier, în noaptea ce coboară, Piazzale Michelangelo ne-ascunde în tăcere, Se-aude-o chitară, ca-n pian, o doină rară, Iar bronzul statuii veghează a noastră vrere. ​Te țin strâns în

JLJolanda Lászlò

0

0

O tăbliță rămasă în iarbă până la brâu un număr care nu mai duce nicăieri Pereții au învățat să tacă sub rădăcini sub ploi care n-au întrebat Eu am plecat între timp cu pereții în piept și ușa

JLJolanda Lászlò

0

0

Nu ai fost victimă ai fost doar prima care a simțit tot fără să știe ce să facă cu asta ai crezut că explicația poate ține loc de prezență și că dacă spui suficient de frumos cineva va rămâne nu

JLJolanda Lászlò

0

0

Demult n-am mai simțit iarba acolo și poate nici nu mai e aceeași poate s-a mutat câțiva pași mai în stânga ca să nu o mai găsesc Acolo unde am învățat să merg în doi timpi egali cu genunchii

JLJolanda Lászlò

0

4

nu m-am născut pom și totuși toți mă privesc de parcă ar trebui să înfloresc la comandă îmi caut ramurile în palme și găsesc doar linii scurte care nu știu să ducă mai departe nimic „ai să

JLJolanda Lászlò

0

8

Există un loc în mine unde timpul nu mai curge, ci stă — ca o apă grea, nemișcată. Acolo se adună lucrurile netrăite până la capăt: cuvinte oprite între inimă și gură, priviri care au ales să se

JLJolanda Lászlò

0

0

Am lăsat o vară într-un colț de memorie, cu miros de asfalt cald și ploi neașteptate, unde râdeam fără motive exacte și timpul nu cerea explicații. Ne plimbam printre zile simple, ca și cum lumea nu

JLJolanda Lászlò

0

0

​Mănânc și azi cu noduri, cu gâtul strâns de frici, Deși pereții-s tăcuți și-s ai mei, sunt toți aici, Dar mintea e o fiară ce nu vrea să priceapă urã Când ușa e închisă și nu-i nici o

JLJolanda Lászlò

0

0

Mi‑e foame. Nu de mâncare. Mi‑e foame de ceva care nu dispare când întinzi mâna. Am mâncat timp, Și oameni, Și tăceri până n‑a mai rămas nimic de ținut. Trăim într‑o lume în care viața nu

JLJolanda Lászlò

0

0

Am scos din mine tot ce încă mai cerea milă și l‑am lăsat afară. Înăuntru a rămas ceva care funcționează. Nu mai iubesc, nu mai explic, nu mai repar nimic. Accept doar ce nu are nevoie de mine ca

JLJolanda Lászlò

0

2

Am pus liniștea între mine și tine ca pe un obiect fragil. De atunci nu se mai sparge nimic, doar eu mai sun uneori în gol.

JLJolanda Lászlò

0

0

Respirația este tolerată atât timp cât nu devine mesaj. Faptele utile se înregistrează, se șterg, se uită. Poți scoate oameni de sub fier, te poți umple de sânge străin pentru ca mâinele să mai

JLJolanda Lászlò

0

0

Gândirea diferită se practică doar în tăcere. permisă doar dacă nu deranjează. Restul se clasează la cădere. Nu ca să fie protejată, ci ca să nu murdărească liniștea majorității. Mediocritatea nu

JLJolanda Lászlò

0

0

Cel care vede cu un pas mai departe învață primul lecția: tăcerea nu e pace, e camuflaj. Cuvintele mele au muchii, nu se potrivesc în gurile rotunde ale consensului. Așa că le țin strânse, ca pe un

JLJolanda Lászlò

0

2

În umbra unui vis ce stă să piară, Te chem din hăul timpului tăcut, E o dorință, ultima, amară, Un ciob de suflet de demult pierdut. ​Tată, îmbrățișează-mă strâns acum, o dată, Simte-mi tâmpla

JLJolanda Lászlò

0

0

Sub pielea timpului curge o apă tăcută, fără grabă, fără nume, dar purtând în ea toate răspunsurile pe care nu le-am întrebat niciodată. În fiecare clipă suntem două ființe: cea care trăiește și cea

JLJolanda Lászlò

0

3