Poezie
Simplitatea care ne strigă pe nume
2 min lectură·
Mediu
Nu ne-am născut
să stingem incendii de facturi
și să numărăm zilele
ca pe niște monede fără valoare.
Ne-am născut să fim iarba
care nu întreabă pe cine sprijină,
ci doar crește,
într-o încăpățânare verde
pe care nimeni nu i-o poate lua.
Când pășești desculț,
pământul nu îți judecă pașii,
te primește ca pe un dor vechi,
uitat într-un sertar al sufletului.
Sub tălpi, viața are o voce,
un murmur ascuns,
ca și cum planeta întreagă
ți-ar respira numele.
Ar trebui să stăm mai des jos,
în pulberea liniștită a zilei,
lăsând cerul să cadă peste noi
ca o pătură subțire de lumină.
Să ne odihnim coastele
pe pământul care ne-a crescut,
și să lăsăm gândurile grele
să se topească în norii
care nu cer nimic în schimb.
Ții minte?
Când vedeam un avion,
îi atribuiam o dorință —
ușoară ca un fir de păpădie,
încredințată cerului
ca unui frate mai mare.
Eram copii,
și pentru noi fiecare urmă albă
era o șansă,
un drum spre ceva
ce nu avea nevoie de explicații.
Acum cerul e plin de avioane,
atât de plin
că parcă nu mai are loc
pentru dorințe.
Zboară una după alta,
ca niște săgeți grăbite
care nu se opresc nicăieri.
Și noi, la sol,
am uitat să mai ridicăm privirea —
avem mâinile ocupate
cu lucruri care nu ne salvează,
și inima prea plină
de zgomote fără sens.
Poate că dorințele
nu au dispărut,
ci doar s-au ascuns
în colțuri de copilărie
pe care nu le mai vizităm.
Poate că cerul
încă ne așteaptă,
cu brațele larg deschise,
dar noi trecem pe lângă el
ca pe lângă un prieten vechi
pe care nu-l mai recunoaștem.
Simplitatea vieții
nu e o lecție,
e o reamintire:
că trăim ca să simțim,
nu ca să bifăm zile.
Să ne lăsăm, măcar uneori,
în voia ierbii,
a luminii,
a vântului care nu cere permisiune.
Și poate, într-o noapte
în care vom avea curajul
să stăm întinși pe pământ,
vom vedea și o stea căzătoare.
Atunci —
chiar dacă cerul e plin de avioane,
să ne amintim pentru o clipă
cum e să-ți pui o dorință
fără să-ți fie teamă
că nu se va împlini.
31276
3
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Jolanda Dósa
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 363
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 80
- Actualizat
Cum sa citezi
Jolanda Dósa. “Simplitatea care ne strigă pe nume.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jolanda-dosa/poezie/14201221/simplitatea-care-ne-striga-pe-numeComentarii (12)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
CTCTClaudiu Tosa✓Foarte frumos. Ușor naiv pe alocuri, dar autentic și frust. Finalul e adorabil. Îl recomand, merită.
1
BGFelicitări Jolán, ai evoluat spectaculos, si clar, locul tău e pe prima pagină. Încearcă să fii mai puțin explicită, pornește de la premiza că nu trebuie să îi explici chiar tot celui care te citește, încearcă să scapi de niște cuvinte de legătură sau verbe care se subînțeleg. Mi-ar face o mare plăcere dacă ai citi poezia asta pentru Radio Agonia, ar fi primul tău poem pe radio. Ai un buton în dreapta, te asiguri că ai liniște și apeși butonul. Suficient să spui numele tău, titlul poemului și să îl citești, în ordinea asta. Bravo!
1
RCÎmi place, este că un strigăt înăbușit al revoltei în fața unei existențe efemere dată pe fast forward. Copilăria era acel tărâm mitic în care eram cu toții nemuritori iar viața asta adevărată, în care murim, era extrem de îndepărtată. Aparenta naivitate adaugă un sentiment de nostalgie intrinsecă ce culminează cu amintirea zilelor in care ne uitam in sus și strigam -Avion cu motor, ia-mă și pe mine în zbor...
1
ISFrumos...te duce cu gândul la copilărie.
1