high rojo

fiecare dintre noi căutăm un refugiu atunci când suntem sufocați sau obositi de oameni... îmi place acest refugiu, de fapt e un refugiu în constiinta ta, în launtrul fiintei tale, macul în fond e sângele tău, e memoria plină de pvești... o salvare a ta... ce mă înspăimântă e oboseala fată de oameni...

plăcut poem
te mai citesc, cu prietenie PG

ioana
adesea rulez cu masina pe o autostrada pe marginea cäreia pe kilometrii intregi se intind lanuri de maci si invariabil in vecinätatea graului de atatea ori im venea sa opresc in singuratatea mea sa sar paravanul acela si sa ma arunc in macii aceia ca intr-o mare rosie de unde stiam oare ca acole e sufletul tau ?
splendida poezia ta ioana din tzara nimänui :)

Îmi place cum s-au împerecheat cuvintele cu ideea avută în cap. Oboseala ne poate ajunge oricînd și ne răscolește hematiile într-o lungă metafizică.
Plăcut spus.
Ne mai auzim.

oamenii alcatuiesc o specie tare ciudata. dealtfel, fiecare om este o specie in sine.
sunt si oameni frumosi, si plictisiti, si satui, si fara scrupule, si buni, si generosi, etc...
ma feresc teribil sa nu ma deceptioneze oamenii, pentru ca nu pot trai fara ei. sa traim in armonie, frati oameni! v-as raspunde mai pe larg dar trebuie sa plec.
va multumesc mult.

Grafia poemului înscrie o picătură de sânge, nu știu dacă ai urmărit asta, iar în interior e sânge care nu înspăimântă, e materialul folosit în tablou ca și acela pentru maci, o materie lirică de vopsit tristețea.

e o balta, ioana. doar ca viata m-a invatat sa am mereu o sticluta de clor in geanta, pentru a nu-mi indispune semenii. poate ar fi trebuit sa inec totul intr-o baie de cerneala rosie, cum se face...
dar acum e mai bine.
anyway, multumesc pentru prezenta si vorbe.
yours

după oboseala de sine
sângele e no man\'s land

de cate ori obosesc
in lumea aceasta a spectrelor de toate culorile
imi spun:
undeva in lanul de maci, e Ioana,
undeva pe soseaua de centura, ruleaza Mircea
undeva eu intreb:

Nu va suparati, stiti cumva in ce directie e iesirea din
no man\'s land?

Aberez? Poate, dar o fac cu stil :)))

Daca iti dau o stea atunci, prietenul Carlea va incepe sa zbiere, dupa care va scrie o poezie despre lumina, ce va fi recomandata, chiar daca imaginile lui nu sunt la fel de poetice si de puternice ca un lan de maci pierdut fraudulor in zare, cu tot cu fata ranita, gesticuland cu mana dreapata o poezie high, high, high.

Mai, mai, mai, ai tu un dar de a propune cititorului universuri tari.

PS: Stii, am observat un lucru. Atunci cand o poezie de-a ta este recomandata, recomnadarile altor texte vin in avalansa, asa ca deabia apari ca ai si disparut. Cand sunt recomnadatea textele minore ale lui Carlea, recomandarile ingheata timp de o saptamana.

PS2: Te-am pacalit. Poezia nu este chiar de stea, dar este foarte frumoasa. Simt insa ca-i lipseste ceva. Poate plotul, sau poote restul episoadelor

PS3: Uneori cred ca poeziile nesfarsite se potrivesc mai bine stilului IBG.

Eu cred că macii sunt lacrimi de sânge. Sau o eșarfă a nebuniei.

O claritate de cristal rosu de rubin de maci de Espania, un phoem rodnic-sublim , halucinant, scris dintr-o suflare.Paradoxal acest rosu inalt al macilor ne odihneste insangerarea, cand phoetul, bietul, a obosit si ceilalti o tulesc fraudulos in zare.Iarta-i Doamne si hai bachtalo, fruntea sus, femeea lu\' dumnezo!

va multumesc mult ca ma cititi si sunteti alaturi de mine la acest poem al instrainarii. ciudat tare sufletul omului.
carmen, iti multumesc si pentru urari! inca un an in reversibilul proces...

sa aveti sarbatori fericite in mijlocul familiei si alaturi de prieteni!

Mare îndrăzneală să te culci în lanul cu maci când cei dimprejur aleargă și tropăiesc și calcă în picioare tot felul de frunze și petale.
Poem al sângelui înflorit, înnobilat de esențe poetice.
La ceas aniversar, ne-ai adus în dar o bijuterie narcotică de culoarea macului. Mulțumim și
La mulți ani!

Ioana, la mulți ani fără operații estetice la nas, e intr-adevăr fin și mi-ai sugerat un titlu mai bun pentru poezia mea. Mulțumesc, toamna să-ți fie vară iar iernile primăvară!
Roșul este plin de tonus, iar tu un mac ...frumos și sensibil...am să revin cu un comentariu asupra textului tau...de departe dar intr-un fel ciudat aproape, Katya

va multumesc pentru urari si sper din tot sufletul ca ati lasat semn si pentru ca poemul v-a spus ceva... :)
va raspund maine, pe larg.

Oamenii astia pe tine te iubesc, te plac, te admira.
Singura ta problema era unul dintre cititorii tai, adica eu. De maine, totul va fi rosu-mac.
Cat despre mine:
sângele picură încet pe buză
de pe buză pe guler petale pe piept
high
ca in versurile tale premonitorii.

amandoi mi-ati facut cate o surpriza...
carmen, mi-ar placea sa cred ca oamenii pot iubi si admira altceva decat propriile lor oglinzi, sau cutiile de rezonanta. fiecare isi duce poala de maci cu el. ne iubim in altii, ne admiram in ei, traim prin ceilalti, nu putem pana nu le impartasim din noi... asta nu e iubire. e ocupare.

adrian, onorata de semnul tau atat de rar. trebuie sa recunosc ca, in decursul timpului, am fost rasfatata de tine...

va multumesc