Obiecte fragile

Păreau alte camere. Mereu altele. Aceiași pași între uși. Duceri, întoarceri, muchii, pereți. Pe aici se intră. Acolo se rămâne un timp. Unde este ieșirea? Nu contează acum. Sunt acasă. Drumuri făcute cu ochii închiși. Le știm pe toate fără nicio mirare. După miros, după contur. Se răcește totul, totul este aspru și rece ca muzica de fanfară pe un vinil zgâriat. Venele se îngroașă, aveți colesterolul crescut ești anunțat din când în când. Un timp nu îți pasă. Pipăi pereții. Recunoști tapetul sfâșiat, umezeala lor familiară. Ești acasă. Ești în siguranță. Apoi începi să gâfâi, îți cad dinții, îți mor părinții, prietenii. Începe să-ți fie teamă? Eu îmi aminteam, tu îți aminteai. Ce pedeapsă. Afară nu mai ploua. Doar cerul vânat prevestea alte vremuri. Mi-ar fi plăcut să miroasă a ghiocei. Știi cum miros ghioceii. Nu au parfum. Miros a sală de nașteri. Lapte și colici după durerile facerii. Rezilientă. Cei care iubesc ghioceii iubesc și copiii, mă gândeam. Niciodată nu avem timp să mergem la pădure, la lizieră, să ne umplem plămânii cu sănătatea începuturilor. Îi cumpărăm de la intersecție și așteptăm să se ofilească în pahar. Puțini au vaze mici pentru ghiocei, așa că îi punem în pahar și îi ținem acolo până cozile lor putrezesc, se împut. Știi cum miros ghioceii după un timp. Ca ouăle roșii pe care le spargi, din greșeală, după Paște. Tu le păstrezi pentru chihlimbar, ai mare grijă de coaja lor perfectă, dar ele se sparg și put. Ai fi putut să ai răbdare, să aștepți gălbenușul să se pietrifice. În câți ani? Cine știe în cât timp un gălbenuș devine chihlimbar? Dar nu ai timp. Trebuie să te muți, iar când împachetezi obiectele fragile se sparg. Alte încăperi, alte glasuri de fanfară. Fără pași între uși, fără ghiocei, fără ouă roșii, fără paharele de cristal, fără prieteni. Doar pereții umezi și aspri, iar tu,între ei, un obiect fragil.