f e s t i n

forța acestei poezii stă în coloritul imaginii, o dimensiune a lirismului care pe mine una mă apropie, un poem grațios fără ostentație, nimic artificial, contrafăcut, o anume feminitate care se cere privită cu atenție, părerea mea,

semne de Apă, de treceri imperceptibile și cu atât mai mult cucerind prin tonalitate și arome suav-nostalgice respirând calm și liniște, da... este multă liniște aici...

...m-am gandit si eu ca se va gasi cineva sa injghebe acolo, doua-trei cuvinte de ziua lui Mat (care a fost ieri). Eu i-am scris anul trecut, cu ajutorul lui NuBru poemul \"material rulant\" care a avut o viata destul de scurta, dar plina de aventuri. Anul asta nu m-am mai invrednicit pentruca eu si cu Mat nu mai vorbim, fiind suparati. Mai mult, Mat nu stiu daca stiti, a recunoscut ca de fapt el nu a scris nicio poezie la viata lui, toate poemele publicate fiind plagiate dupa un Amnad-al-Shabat, un poet necunoscut pe Internet de origine din Uzbekistan, chiar la granita cu Kirghistan, primul deal pe stanga, partea mai insorita. Asa ca mi-am zis ca nu ar avea niciun sens sa omagiez un plastograf, si inca ce mai plastograf! Ca dovada, anexez aici un poem in posesia caruia am intrat multumita fratelui meu de arme Zabet Mihai care, dupa ultima incursiune a avioanelor americane in Kirghistan, a recuperat cateva foi pe jumatate arse care contineau acest poem semnat Amnad-al-Shabat si care seamana leit cu ceea ce in mod normal numim stilul \"Matei Ghigiu\" si pe care, aproape involuntar sau nu, incearca fara prea mare succes sa-l copieze si Ioana aici. La naiba, traim intr-o lume plina de plastografi coane Iancule!
Bobadil.

presimtire
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de matei ghigiu [Mat]

era o femeie îmi suna la ușă după miezul nopții
îmi spunea că a venit să mâncăm struguri
scotea din plasa de pânză un iepure alb_negru
sublinia faptul că ar putea fi un melc cu urechi prelungi
dar că nu e așa că se întâmplă fiecăruia să fie altfel
mai ales atunci când nu are de ales
dansa pe balustradă îmi sugea cu ciudă urechile
mă lăsa să o iau de mână
să o port prin încăperile casei devastate de cutremur

eu gândeam că așa nu se mai poate
mă dezlipeam de lucrurile simbolice
încercam să arăt că ne aflăm în interiorul unui sentiment îngrozitor
că ne pândesc subtile plenitudini și multe altele
erau și niște tineri înalți treceau pe holuri rumegând iarbă
tu rămâneai în urmă numărai în gând până la sfârșitul numerelor
mă desenai cu vârful unghiei în aer
mi te încolăceai pe oase ca o iluzie obosită

să nu zici că nu ți-am spus

P.S. La multi ani Matule! Sa ne traiesti cu poezia intru multi ani ca merii ca perii in mijlocul verii! (ma rog, intelegi tu cam cum vine treaba :-)

claritate si exprimari pregnante, metafore digerabile, lipsa de soc si de teribilisme livresti. una din cele bune ale tale