“când te doare afli unde ți-e locul”

nu pot să schimb nimic absolut nimic îmi amintesc cum intru în acea casă neprimitoare există o delicatețe a refuzului praguri de catifea bariere moi și elastice te împingi în ele iar ele iau forma trupului tău înaintează odată cu tine cât poți tu să împingi în ele pereți de cauciuc uriașe cagule ale însingurării iși modifică dimensiunile în funcție de puterea ta de a păstra proporțiile propriei ființe memoria ei

*

“Tată, chiar așa ai făcut: când ai trecut pe la mine în drumul tău către spital, ai privit în jur ai străbătut cu pași mici, atenți, tot apartamentul ai plimbat indexul pe un raft al bibliotecii și mi-ai zis tu când ai de gând să mai ștergi praful ăsta? Amintește-ți!”

*

îi scriam lui A.U. despre crăpăturile din zid uneori după un mic cutremur aproape insesizabil cu simțurile noastre se deschid fante subțiri în peretele casei tale strâmte poate sa fie un turnuleț cu cocoș în vârful acoperișului un far cu oglinda mare și bec poate fi o haină o armură sau doar un coif sau numai o mască

*

“M-am rătăcit, A, exact acum m-am rătăcit, când rătăcirile erau interzise de toate polițiile secrete ale lumilor; nu am poftă să vânez fulgii cu gura să îi las să se topească pe plita limbii încinse, așa cum știu că o poți face tu, cu foamea aia curată pentru simplu și simplitate, cu toate că ai văzut și tu cu câtă migală este construit fulgul de zăpadă, ce dantelarie complicată, fabuloasă, este el.”

*

Dantelareasa cuminte în camera ei înecată în lumina mierie cu ghergheful pe genunchi cu părul strâns în bonetă. Cât de cu minte este dantelarul cât poate imagina acul lui înfipt în ghergheful în care brodează formele lumilor noastre…

*

“Mi-e teamă că golul ăla despre care vorbeai este reconoscibil în tabelul lui Mendeleev, tare teamă îmi de asta. Și daca eforturile mele de umplere pot fi picurate dintr-o eprubetă în alta, un gest doar și, apoi, efectul napalmului care pârjoleste linoleumul din atelierul de chimie. Caut formula chimică a luminii. Așa ar trebui sa fie - luminos sau măcar un spot în întuneric, ca o flacaruie de lumanare. Uneori se crapă peretele ăsta negru în breșe subțiri ca un ghețar de nămol sub arsura verii, fisuri alburii prin care pot zări ca printr-o ceață lăptoasă chipul bunicii din partea tatălui. Se numea Floarea și mă ținea în poală ca pe o prințesă în jilț. Tare mult m-a iubit bunica mea. Eu și acum o iubesc. În momente ca acestea zâmbesc curat și caut să mă bucur din tot sufletul, să îngrămădesc în mine cât pot cuprinde fericirea, ca într-un eclesiast ratat.”

*

îmi spui e bine de tine ai descoperit golul fii fericită ceilalți trăiesc cu el se dezvoltă și crește în ei și ei îl duc până la moarte fără să știe că el i-a ocupat

acel gol prin care poți ieși și intra din și înlauntrul tau îl duc ca pe o bășică de pește

îți mai aduci aminte când erai copil și mama tatălui tău spinteca peștele degetul arătător vârât în măruntaiele lui o scotea năclăită de sânge tu o puneai pe o piatră și o striveai sub călcâiul gol bătătorit de țărâna fierbinte a vacanțelor

îți mai aduci aminte plesnetul cât putea ea rezista sub greutatea ta de copil te bucurai când bășica se spărgea îl ținuse la suprafață până a nimerit în ac undiță năvod

pe noi nu ne ține la suprafață nu ne zboară și nu ne plutește acest gol ne trage la fund ca o piatră de moară

*

“Nu, nu te pot iubi, nu te pot urî toți oamenii cum nici tu pe toți. Trimite-mi o listă cu cei nedragi și dragi ai tai - separă-i în vii și adormiți. Tu ești ei. O să mă rog pentru ei”