Ioan Postolache-Doljești

abia ce uşa se-nchide şi, ca-ntr-o furie se strâng în braţe ca pentru o trântă. inocenţi, îngerii păzitori, făcuţi şi puşi să păzească dumnezeirea captivă în întruparea ţărânii, priveau

cătăm în noi fântâni izbăvitoare purificați să fim în văzul lumii dar pitrocind cuvântul ca nebunii ne întinăm din ce în ce mai tare pe furci de foc suim fără-ncetare ca somnambulii-n plinătatea

ploaia clipelor curge din norul timpului poluat peste noi coroziv instinctul strigă puneți-vă masca și-n jur văd numai măști unde-s oamenii și eu unde sunt gunoi adunat lângă bordura vieții

frustraţi de zgardă lanţ şi par îmi urlă câinii-n legătoare le strig să tacă ce mai vor au apă cuşcă şi mâncare cândva cu ei la vânătoare intrau vioi prin ţâhlă şi hăţişuri scoteau vânatul de

puncte trase de urechi de orgolii ajunse virgule se bâţâe de colo colo printre cuvinte crezându-se geniale şi mare-i gâlceava între punct şi virgulă pe sama cine-i mai mare clonţoasă din fire

de ce și nu altceva pentru că-i tonic dacă ți-i fruntea teșită e bună o pală de păr răvășit peste ea toamna de fapt e un nou început fluturii toamna sunt ouă o noapte de samba la rio-aș mai

trăieşti visezi şi arcuieşti cuvinte boltind idei în stil baroc gândind că poate vei avea noroc de cineva a fi citite dar zisele-ţi nu sunt merinde nici bani nici aşi în cărţi de joc ecouri

zice nu cu batistă neagră se șterge la ochi sunt făcuți pentru lumină ia de-aici una albă și bărbierește-te e tonic pentru viitoarea mămică mamoșul să aibă o față senină ce naiba e-o naștere

cu călăreală animalică, "răscolire-n carne a unui episod murdar", cum spune poetul, aşa începe drumul. nidarea e startul. zăbavă de trei anotimpuri cât să te formezi, să creşti, să te împlineşti

ți se pare că pe sufletul tău își aruncă întreaga lume gunoiul că pestilențiale mirosuri îl sufocă și el se zbate să fugă alunecând pe peturi cu mâzgă se taie în cioburi sângeră și nu-i rămâne

știam cum vii știam cum pleci te cunoșteam pe dinafară sprințară dulce ori amară erai iubita mea un triolet a fost de-ajuns să ieși afară ieșirea te-a schimbat complet din ce ai fost ce mai

cu ce-a greșit să fie umflat pe sus de mascați încătușat cu personalitatea terfelită pentru o nenorocită de mită? nu ăsta e țelul să faci cât mai repede bani? ce dacă ești capitalist trăiești o

pe băncuţă sub corcoduşul în floare stau de vorbă (după o groază de timp lui i se pare) e cerul senin şi ea vorbeşte râde şi tot vorbeşte el nu-şi dezlipeşte privirea de la albul

pe dealul morii era cea mai adâncă fântână în ea unii spuneau că sunt ascunse odoare de preț alții că-n noaptea de sânzâiene ies iele cu trupuri de fum ba că din ea s-a văzut fulgerând spre

ca discul cu șanț: ești ulică frânarul un nimeni ce pasărea mea fără cuib te gândești mereu la jalele lumii? trăiește-ți senin clipa din plin că și așa ești datul țărânii. degeaba-ți

vă las aici, pentru că nu am la dispoziție o adresă de email. ceilalți finaliști au primit și pe email datele pentru continuarea concursului. sunt afișate și la comentarii/concurs. vă rog să

cărămizie frunză desprinsă fără de vânt de ce legănat vii spre mine legatul acestui pământ vrei cumva să-mi spui că-n toată vara vieții ca tine pe ram m-am zbătut falsă aripă și sufletul meu va

verbală un mugur de gând a fost amputat și care-i problema îmi zic coroana ți-i plină de cioturi mesteacănul primăvara se lasă tăiat din rănile scoarței să curgă izvorul leacului atât de mult

oropsită de soartă, zgribulită în haina de zile puţine, luna asta e-o babă şuie, cred eu, cu dereglări hormonale... sub impulsul unui întârziat puseu de tandreţe, cu ghiocei în părul de

ca o vîrstă cu păr sur toamna-și poartă-n frunza arsă vechi păcate amintiri scuturate-n vînt pe drum să pară ca o doamnă sfîntă fără de cusur eu îi calc pe amintiri și din foșnetul