Poezie
sfânta povară
1 min lectură·
Mediu
abia ce uşa se-nchide şi, ca-ntr-o furie
se strâng în braţe ca pentru o trântă.
inocenţi, îngerii păzitori, făcuţi şi puşi
să păzească dumnezeirea captivă în întruparea ţărânii,
priveau derutaţi.
- ce se întâmplă, zice îngerul ei, ia uite
cum sar cu gurile să se muşte, şi cu mâinile
cum trag de haine, gata-gata,-a le rupe.
îngera lui, uimită, mută, nu zice nimica.
- acuma-s în curu gol în pat în mare vânzol
şi uite la ea cum de ochii mei sub el se ascunde.
- şi-al meu, zice îngera indignată, s-a-ntors
fără pic de ruşine cu curu la mine...
e o ofensă ce eu n-o pot suporta,
pedepsească-mă dumnezeu cum o vrea. vii cu mine?
el: da...
ai spus să scriu o poezie cu noi,
de ce îmi spui că-mi bat joc, că-s vulgar?
oare nu ştii ce-i acela un avatar?
iubito, noi suntem acei îngeri
pedepsiţi de dumnezeu să fim oameni, să suportăm,
ca şi el, povara sfântă-a iubirii.
îţi iert supărarea şi-ţi spun şoptit,
gâdilindu-ţi urechea: dezbracă-te, vino!...
001.444
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 171
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioan Postolache-Doljești. “sfânta povară.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-postolache-doljesti/poezie/14144019/sfanta-povaraComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.