timpul e hidra ce te cuprinde
se-ntoarce pe dos lent digerându-te
prost sau deștept urât sau frumos
de ești care-i treaba
papa bun pentru ea consistent și gustos
ești și pe deasupra
că sunt portaluri către alte lumi
eu pot să cred dar mă-ndoiesc
de frica morții gânduri se urzesc
că sunt portaluri către alte lumi
trăind secunda de-azi pe mîini
în omenesc banal firesc
eu
mie îmi place de doamna pentru că nu știu de ce.
azi e îmbrăcată în rochie rozmov. are buzele date cu ruj tot
așa și se uită la mine cu ochi viorii. eu mă holbez la ea
pentru că seamănă cu
soarele nu vrea să ştie că-s lac de sudori,
aici, mai aproape de dumnezeu decât alţii,
la patru, unde te întrupezi din gând răvăşit,
ademenitoare, bună-bunuţă şi plină de graţii
şi-mi bate-n
vii și-ți prind începutul în geană.
sufletul meu năpîrlește din nou în speranțe.
îl vei biciui cu vîntul nepăsării?
îl vei frige cu pîrjolul patimilor?
îl vei mînji cu glodul prostiei?
îi vei da
e oră de noapte, oamenii dorm,
ferestrele-s guri de-ntuneric,
luna pe boltă suie sfielnic.
e oră târzie, oamenii dorm.
o stare şuie mă ţine la sân, nu am somn,
de colo-colo, prin casă umblu
toamnele astea ar trebui să fie la fel
că-n fond și la urma urmei tipicul lor se repetă
bunăoară soarele nu se mai uită în creștetul tău
la amezi zi după zi parcă devenindu-i suspect
chiondorâș
femeia este o durere
care se plînge c-un surîs
atracție de lună plină
pătruns mereu și nepătruns
un cîntec trist dacă e lumea
sau nebunie violentă
femeiea-i ostrovul iubirii
și singurul de
toarce motorul ca un motan adormit
pe șarpele de asfalt
urc colina spre un petec de rai
îl văd prin parbriz înflorit
o boare de vânt smulge din pruni meri vișini cireși
și-mprăștie pe drum
după un somn de trunchi
reconfortant
după tributul dat naturii animale și un duș
cu o cafea în față
și-un cer senin ca o aureolă
ce prevestește-o zi superbă
cînd nu-ți simți trupul și
abject e țelul ascuns al "elitei" prezente
acest început de veac e de-a dreptul nebun
binele-i pus ca hîrtie de șters la closete
minciuna în toate e lucrul cel bun
iubirea umană e terfelită și
ninge mărunt
fără vânt
o albă liniște-i noaptea
într-o altă noapte
demult
în cămașă subțire și albă
dormeai cu mine
te sărutam pe umeri
pe gât
zâmbeai
eram fericit
n-am somn
unde
eram un altul şi el eram eu
pe băncuţă sub bolta de vie
într-o tăcere de vată.
zâmbea idiot pe când sângele meu
umfla jugulara.
ţinea în mână o frunză privind atent
cum din ea se înfrupta
o
Ciudatule,te-am regăsit după atîta timp,pe raftul cel
de sus al debaralei,cuib de paingi și amintiri.
De ce tocnai acum cînd cineva,cu guri de frig,îmi cîntă din burlane? Ai fost măsura mea de păr
vezi nu mai e mormoloc omuleț e de-a binelea
nu se vede prea clar un anonim în lichid amniotic
dar uite-l clipește oare vrea să vadă ce-i dincolo de
apă placentă uter de burtă oare mă vede își
zidul de carne timpul ni-l plouă acid
chirciți în legători de ratări
cu ferestrele privim printre gratii
la dihania mare neagră și mută din noi
grota ce suntem cu bolta-nțesată de
sunt fericit de dau pe dinafară
ca berea în pahar de sus turnată
şi râd de dimineaţă până-n seară
sunt fericit ca niciodată
cum să nu fiu când peste tot e pace
planeta-i ca migdalu-n
ce cauți tu în \"agonia ro\"
cînd tot ce spui e imperfect
silențioasă și parșivă
reptiliană
agresivă
veni-ntrebarea și mușcă
o imperceptibilă înțepătură
la care el zîmbi indiferent
apoi
au zburat lăstunii iubirilor de-o vară,
crinii-au ars, iubito, sărutînd genunchii,
limpezite ape ochi umplu fîntîna,
rugul de plăcere ți s-a stins în pîntec.
balansări de luntrii văd la tine-n
pescuiam nu de dragul de-a rupe gura la pești
sau de-ai simți cum se zbat în timpul drilului
la capăt de linie
ci de-a fugi de năvala de gânduri stresante
adevărate pichamere-n tâmple
nu e
Te-ai dus odată cu crucea
din tine din noi înspre sus la Tatăl
pretimpuriu de gândesc la Faustul lui Goethe
și la câte încă aveai de spus
nu temător ci doar un naiv
mi-am trăit clipa la modul
gard de sârmă-nghimpată din prima
atenția lor să se agațe în el
altfel n-ai nici o șansă
cu streche în ei la volanul
închipuirii pe autostradă pe lângă
tine autostopistule în trombă
soarele toamnei te-nvăluie blând
verzi ochii tăi mă privesc ferit și ciudat
de sub pălăria cochetă părul buclat
cade în valuri părelnic cărunt
în vara noastră mereu ne-am văzut
fugare privirile