Poezie
ecografie
1 min lectură·
Mediu
vezi nu mai e mormoloc omuleț e de-a binelea
nu se vede prea clar un anonim în lichid amniotic
dar uite-l clipește oare vrea să vadă ce-i dincolo de
apă placentă uter de burtă oare mă vede își vâră
mânuța în gură de ce-și mănâncă unghiile de pe-acum
nu știe oare ce îl așteaptă desigur că nu
cordonul ombilical legat cu el e de viață
de mamă dă din picioare unde vrea să fugă corpu-i
e mic și capu e mare oare acum înmuguresc întrebările
a dat capul pe-o parte ochii a-nchis lasă-l domn
doctor să viseze că doarme
tulburat mă întreb de ce a trebuit să-l văd de ce
mi se pare că de fapt nenăscutul sunt eu ce mă
mișc și clipesc mâncându-mi unghiile că nu
prididesc să prind cunoașterea lumii în care
trăiesc poate gravitația e cordonul ombilical
că viața pe pământ de fapt se petrece-ntr-un
uter ceresc urmând a ne naște câți oare
poate crucile sunt copiii de piatră ce
n-au putut să se nască nașterea adevărată
să fie oare cea prin cuvânt și pornirea
năvalnică de a scri e-o încă neștiută și
disperată dorință a mea de-a mă naște
001.350
0