Iluminare

ce cauți tu în \"agonia ro\" cînd tot ce spui e imperfect silențioasă și parșivă reptiliană agresivă veni-ntrebarea și mușcă o imperceptibilă înțepătură la care el zîmbi indiferent apoi otrava îl cuprinse încet încet simți cum infinitu-i amăgire că universu-i i se face sferă din ce în ce mai mică mai captivă doar cu-n geamlîc și-acela cu zăbrele cu șarpele încolăcit pe tîmple ca o cunună încremenit ca o statuie părea poetul se adînci introspectiv mai mic mai mic din ce în ce mai mic în sfera lui ce-i devenise piele armură sculă de tortură apoi tăcere și...nimic adic-aproape de nimic pentru că își aduse aminte de-un sfat mai vechi Ioane cînd crezi că nu mai poți nu spune imposibil mai sînt încă vreo două variante cel puțin iar pentru voi -făcuse-un gest la tîmplă semnificativ- care umblți cu luna-ntre urechi nu-i mare scofală să găsiți una măcar aproapenimicul se lumină de-o candelă la-nceput apoi se-nvîrtoșă din ce în ce mai mult în lucși de nu mai încăpu în sine și explodă o mare de lumină luă șarpele amețit ți-aș lua pielea să-mi fac o curelușă la ceasul existențial dar îmi ești simpatic du-te cu răceala ta și înferbîntă altă tîmplă ce simplu-i răspunsul își zise ca toate adevărurile lumii un film halucinant al avatarurilor se derula și-o voce venind din adîncuri de sens îi șoptea monoton o poveste totul a început după primul sfîrșit cînd a-nceput trudnica muncă de reîntregire a celui ce-ai fost la-nceput mereu și mereu te-ai născut o speranță clacînd mereu ai murit pînă cînd a trebuit să fii poet ultima haltă poeții sînt niște agonici și nu întîmplător ai ajuns în \"agonia ro\" trebuia să te întregești prin regăsire cu propriile-ți trăiri spirituale ești imperfect corect dar toți agonici-s la fel în universul acesta spiritual e o febrilă și teribilă căutare a primordialului EU