Poezie

echinocțiu

1 min lectură·23 septembrie 2014

Mediu

răcoare

seninul blând

tăcut înfioară simțirea

geana răsăritului tremură

în prefirarea luminii

singur călărind rotindul pământ

bănuiesc în mine ascuns un instinct ancestral

mă-mboldește să trec cu mâna prin părul cărunt

de vină să fie vântul solar

fotografia de-o știu mi te-aduce în gând

peste două ore lumina veni-va la tine

curios îmi las trupul și vin să te văd

sunt norocos ai adormit cu lumina aprinsă

pe jumătate acoperită ești de moalele pled

cămășuță sau pijama e lenjeria ta de saten

o mână alături una pe sân

îți mângâi chipul senin

ochii ți se mișcă sub pleoape

zâmbești

frumoaso cu părul

bălai pe perna cu flori răvășit

te las să visezi

sunt sigur că azi vei posta o poezie de dragoste

abia aștept s-o citesc

022.858

Despre aceasta lucrare

Autor: Ioan Postolache-Doljești
Tip: Poezie
Cuvinte: 126
Citire: 1 min
Versuri: 24
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Ioan Postolache-Doljești. “echinocțiu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-postolache-doljesti/poezie/14056404/echinoctiu

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

RR razvan rachieriu✓23 sept. 2014

Avem stări capricioase ca zilele anului, uneori cerul lăuntric este senin, cu vântul blând mângâind pielea și înfiorând simțirea, cu soarele împrăștiind optimismul, cu răsăritul în care se prefigurează o zi fastă, alteori un instinct ancestral maladiv întunecă orizontul ființial, la fel ca o zi ternă în care nu ai chef de nimic și ești traversat de inerție și torpoare, și-n acele zile insipide ne fotografiem zădărnicia și blazarea pentru a memora fizionomiile lor.
Poezia mi-a permis să visez așa cum vreau eu.

IP Ioan Postolache-Doljești✓24 sept. 2014

mă bucur.
mulțumesc de popas,Ioan.