Ioan Postolache-Doljești

apă lutoasă curg după ploi mâlul mi-l port fără silă așa-i când ești abur de nor răsfățat de raze-n înalt cu dor în sărutul pământului n-aș vrea să sfârșesc într-un canal colector mi-aș dori să

deschid balconu. binefăcător aerul rece îmi răcorește ochii și fața pătrunde-n plămâni și parcă mă spală pe dinăuntru. nu ninge nu-i vânt salcia doarme sub promoroacă visând la mâțâșori și zarvă

ți-au aruncat peste tot cu petarde și artificii în ochi te-au amețit cu șampanie și care mai de care ți-au urat mincinos "la mulți ani 2015" taman în clipa în care ai fost atins de aripa

La ceas de cumpănă-ntre ani Am să ridic paharul pentru voi Mulțumind cerului că sunteți că sunt Umăr lângă umăr de gând Lărgind cât de cât lațul singurătății Tic-tacul pendulei și largele-i

un zar ca atâția și anul ce vine va fi pe masa vieții nu mă aștept mâini norocoase să-l zvârlă păianjen în el locuind de ce să-mi mai pese câte puncte sunt pe fața luminii în obscur îmi voi

dumicați de tăceri cu noduri înghit la gândul că într-o zi iubito te vei împedica de ceva nevăzut neștiut și te vei sparge ca bobul de rouă ciugulit în zori de-un lăstun în clipa aceea uimiți

hotărât lucru ceva nu-i în ordine de ce ochii nu vor să mai doarmă? ca-ntr-un prurit simțea mâncărimi în tot corpul. nu era de vina mâncarea de la cină și nici de la somn. trei ore și jumătate fusese

e călduț pentru ziua de azi ziceam ieri părinți și bunici cu copii și nepoți au umplut părculețul din centru molcuț e omătul ca din senin apar omuleți de zăpadă cu crenguțe de brad închipuite

de ieri simțise-n el un fel de jenă acum îl sâcâia c-o mâncărime îndoi opozabilu cu montu-l frecă conjunctivită se-ntrebă se duce la oglindă ca hăt demult în tinetețe când îi sărea un șpan un fir de

ce mă fac cu tine suflet că uite veșmântul ți s-a-nvechit aproape de zdrențe îți este veșmântul și tu privești tot cu uimire la ziua ce vine tot ți se pare că-i încă o scoică pe care vrei s-o

la vârsta argintului viu când se spărgea prea ușor în minuscule sfere corozive pe podeaua iubirii în laborator vezi doamne întâmplător a dat peste ea avea halat alb bordurat cu tighel în zig

în abur de cafea și fum de țigară stau pix suspendat deasupra hârtiei îmi simt pasta vâscoasă de gânduri voind să se despletească-n cuvântul trăirii din noapte zăpadă și frig făcută îmi pare

ciudate sunt căile tale inimă se trezi vorbind singur în boxa de la subsol cu ochii la acvariul cu fundul crăpat răstrurnat în uitarea unui colț prăfuit și-ți admir zvâcnirile-ți ample de-o viață

deseori cuvintele tale le-nghit unele sunt digerabile altele-mi rămân înțepenite în gât vreau liniște oi mi se par uneori speriate cu talpa desculță să le adun sângerez pe miriște și

timpul e hidra ce te cuprinde se-ntoarce pe dos lent digerându-te prost sau deștept urât sau frumos de ești care-i treaba papa bun pentru ea consistent și gustos ești și pe deasupra

rochie de mireasă fecioară îmi pare zăpada mister prefigurând efervescența germinării vezi luna parcă-i obrazul miresei albă-i zăpada ca păru cel alb albe sunt nopțile iernii nopți de

apă cu gura de la trei fântâni să aduci și să faci turtiță și mută în spuză s-o coci te duci și o dai porcului numeri grohurile din clămpăneala lui și-ai să știi câte zile sau luni mai ai până te

tu pleacă de-aici că nu moare mă alunga tata eram aproape bolnav tremuram ca de friguri când liniștea era sfâșiată dureros de țipătul porcului până la cer mi se părea că striga ajutor dar nimeni

obișnuit să râd pe rotisor topesc din când în când grăsimi de gând să picur jarul nu să-l sting ci să-i mai dau o pară m-aud cum sfârâi nu mă frig de ce mi-i frig a câta oară sunt rotit pe jar

la trei mese distanță încălzită de joc te-ai așezat pe scaun și ți-ai trecut mâinile prin lanul de grâu copt al părului vălurit rochia crem sidefat îți lăsa dezgolit umărul drept chemător cu

viul în tridimensionalul terestru-i legat preponderent de carbon între diamant și cenușă sunt om omu-i "cotiledonul" domnului viața-i partida neîntreruptă de sex a lui dumnezeu cu

ia uite doamne fulgii cum mai cad făcând o concurență neloială cu părul meu rărit și alb și-i frig și-i noapte în genunchi rup gânduri să-njghebez un foc că-mi tremură singurătatea iată-mă zic

mi se părea fără logică zero. eram prea tânăr. în mine preamultul nu-l accepta și cum ar fi putut când tu iritată mi-ai zis: să știi că toate pornesc de la zero! ieșiserăm de la întâlnirea cu

hai te rog trage heblu stinge lumina e timpul uitării vremelnice doar câteva ore nimic idei în scutece altele babe fomfăind blesteme descântece curveți și curvete măicuțe și sfinți gânduri