împodobind bradul

dumicați de tăceri cu noduri înghit la gândul că într-o zi iubito te vei împedica de ceva nevăzut neștiut și te vei sparge ca bobul de rouă ciugulit în zori de-un lăstun în clipa aceea uimiți ne-om privi eu sigur descoperind prea târziu cât ai fost de frumoasă și crezând că nedespărțiți o veșnicie vom fi te-am târât prin nisipuri fierbinți însetată sau goală pe jnepeni în frig te-am culcat pe creastă închipuită de munți prin miriști ori mlaștini de-a dura pe grohotiș rareori îmbrăcată de bal și tu răbdătoare nicicând nu te-ai plâns tu poate vei zice cămașă de borangic mi-ai fost apoi de bumbac de turt și nu-i vina ta c-ai devenit cămașă hospoasă de buci de cânepă cu puzderii fericită sunt că ți-a plăcut mereu mirosul trupului meu atât ne-a fost dat plec dar să știi că aștept să te faci frunză de dud fir de borangic împletit într-o nouă cămașă să fim depărtându-te lin din urmă îți voi striga și eu te-am iubit dragostea mea Viață...