cu tine bat câmpii

ce mă fac cu tine suflet că uite veșmântul ți s-a-nvechit aproape de zdrențe îți este veșmântul și tu privești tot cu uimire la ziua ce vine tot ți se pare că-i încă o scoică pe care vrei s-o deschizi să-i găsești perla cuvântului rotund sidefat încrezător desculț fugi prin nisipul zorilor căutând-o cu înfrigurare la țărm între pâmânt apă și aer te dojenesc dar degeaba îți spun că-i un demers inutil infantil tot mai crezi în minuni cu toate că seara în mâini ții valvele goale ale scoicilor moarte prin țâhla de spini mereu te-am târât zgâriat n-ai plâns las' că-mi trece rece râmâi la provocătoare mânii ura nu te atinge pe-alăturea trece cognitiv imatur cu aceeași mirare te uiți la gâze la flori și la soare la tot viul și pietrele-ți spun că nu-s pietre ci stivuitele urme a celor ce-au trecut pân'acum și că viața-i minunea cea mare... ce s-o mai întind ce să mai spun cu tine bat câmpii atât mi-a rămas să mai sper că la o adică în rai ajuns să nu fii avorton ci măcar la grupa cea mică...