Ileana Popescu Bâldea

sunt nopți în care croiesc din pielea de pe umeri pescăruși și-mi leg mâinile cu puncte de aripile lor îmi las doar tălpile pe iarba moale să nu-mi uit plânsul apoi trec vârtej de lumină

de astăzi voi scrie sper despre floricele fluturi și pescăruși voi înghesui președintele în valva aortică – o zonă importantă din inimă – deși nu-l agreez seamănă atât de mult cu un om care nici

Ascult muzică. Nimic neobișnuit sau ciudat. Urmăresc reacții la situația politică pe toate posturile de televiziune. Din când în când țintuiesc umbrele de pe pereți și jucăriile în dezordine ale unei

Totul rămâne în urmă. Mai puțin amintirea pe care o putem aduce întotdeauna în dreptul clipei de azi.. Ca și cum am scoate din sertar fotografii, le-am pune pe masă, le-am amesteca și am privi...

fericirea este locul acela sub piele fără memorie câteodată sau copacul din mine crescut cu o glugă să nu-l vadă timpul când îmi așează zilele la uscat și mi le dă albe în nopțile

cum treci așa… goală printre pașii lui cu vârfuri acoperite de urme desenezi în nisip cărări pentru gând decojești tavanul de sunete lumina o dezlipește de pereți te dezbraci de piele și-o

...pe vârfuri prin frunze copacii poeților scriu pe aer litere galbene și foșnesc nemurirea aplecați peste vânt mă prefac abur să pătrund ne-nțelesul plâng de vacarmul din jur pictat în

Învoită de Dumnezeu pentru ieri, Schimbarea la față a pus mască minciunii; nu poți fi cine vreau eu să fii - a zis - cum tinerețea ta nu poate fi vultur, nici suport pentru lună sau chip de

stăteam așa și te priveam în dungă cum numărai cuvintele pe dos cum dezlipeai măscuța de pe zâmbet și aiureai clăbucul de pe os cum mă mințeai charmant în picățele despre iluzii pietre

erau zile care se încurcau în vocea ta gustai din moarte ca dintr-un fursec îți puneai palmele pe cer dar nu știai cum îți cădeau inimile prin ochiul drept erau nopți care legănau copilul

Doamne, stau pe marginea nopții și țintuiesc golul are pantofi cu vârf ascuțit pleoapele strânse îmi prinde palma stângă iar cea dreaptă și-o pune lasciv pe spate port rochie neagră umerii

uneori melodia aceasta cu note din umbre se așează pe maus taste și ochelarii mei progresivi îmi leagă neuronii de plete bărbia o coboară sub tălpi cum gândul ridat pe fantoma din

cât greu e-n pasul depășit de soartă când rogi uitarea să-ți pună pupila pe vârf auzul să-l ascundă în placentă de moarte și să-ți lipească fruntea de orice – om să nu fie apa se-îmbracă în

pentru că niciodată când am nevoie nu ești îmi așez genele pe zăpadă și fug din mine până acolo unde taci ca întunericul din oameni singuri și luna creață care dansează cum un