Ileana Popescu Bâldea

Iarna asta are aripile verzi. Cum mușchiul de pe acoperișul caselor. Crescut spre toate punctele cardinale. Pe țiglă roșie sau gri. Pe tablă în culoarea vântului adormit, din loc în loc, pe crengi.

Te uită cum cerne albul pe ierburi, Cuvintele negre apasă-n răscruci, Cad păsări de ceară-n lumina din urmă Și rima din gânduri se-ntoarce-n năluci. Alergi prin rânduri țipate de-o stâncă Și

Mi-am separat visele prin puncte, într-un insectar; virgulele le-am înfipt în stele, rimele le-am așezat în ramuri - să crească din ele gând alb; am păstrat câteva solfegii, tristeți

te-am cunoscut într-o călimară era iarnă cu partea aceea de suflete muiată-n cerneală și fulgi botezați de tristeți mă certai pentru rime cuvintele strângeau pumnul și-mbrățișau golul

Îți văd ochii osteniți de noapte – te-agăți cu ei de dorul meu... Cu restul din aer, am trecut pe la casa de lângă vis; bătea vântul cu lacrimi din flori de umbre, pe alei; ceasul din nori

aș fi putut să trăiesc ca o frunză normală iarna să o iau așa cum vine cu fulgi verzi încă de iarbă pe ochiul din mine m-aș fi uitat pe ram târziu de cer cum să leg păsările de mine cu

aleargă strigă pocnește cu emfază tu pleci tiptil în urma dinspre noi ai vrea să plângi dar gerul e de piatră și ceasul nu-l poți da c-o iarnă înapoi îți despletești minutele o

Amintiri și globuri... Cu inima de decembrie Pe ultimul ram. În vârf, Licurici de speranță Și gândul meu ultim din an: Crăciun fericit! Cu prietenie și prețuire, Ileana Popescu

De fiecare dată cerul era roșu și ferestrele aceleași, șase, în arcadă, când mă sculam dimineața cu privirea aiurea de vis și-o agățam de ghetele strâmbe cu șireturi roase aranjate între

Alergam încercând să scap de ceva. În fața mea era o ceață albă și ramurile care se împotriveau trecerii. Purtam rochie de lacrimi și vântul mă înlanțuia

Te duci învăluită-n frunze Ca un vârtej din vânt de cer, Plutești îngălbenită-n stele Clipind din gene a mister. Pășești desculță-n stropi de rouă, Urma se-mbracă în nimic, Þi-alunecă pe

În fiecare zi sunt ceea ce nu voi afla vreodată! Ileana Popescu Bâldea

Te-am visat. Doar lumina ne separa. Lumina cu ferestre prin care priveau toate iubirile neîncepute. Incandescențe inefabile. Vedeam, prin punct, detaliile sufletului cu răvășirile

îmi plec străină ochii-n șoaptă aud un bâzâit de vânt haotic plouă-n ciuturi viața mă-mpiedic încă de cuvânt și ca un val dinspre nimicuri se sparg de margini visele iar geana-ntoarsă de