Ascultă-mă în clopotul din turn

Nu vreau să-ți povestesc nimic.

Imi voi imagina, doar, că-ți voi lua ochii;

îi voi pune, unul pe tâmpla dreaptă,

celălalt, în vârful unui fir de păr.

Voi păși cu fruntea plecată spre tălpile ploii, să nu-mi vezi lacrimile;

doar suspinul să-l auzi cu irișii tăi decolorați de aerul gol,

mulat pe fiecare gong - gri - metal -do major.

Când se va opri caruselul, mă voi cățăra pe zidul bisericii, mai vechi decât întâiul rege încoronat;

voi rupe crengile crescute, pe el, din mâna lui Dumnezeu

și le voi face cunună pe capul îngerului aurit, din piață; să aibă două -

sigur, pe cea dinainte, ochiul tău din părul meu i-o va lua,

fără să scâncească, de-l vor durea spinii.

Apoi, voi merge la Paul, cafeneaua din fața Teatrului,

să beau o ciocolată caldă, sub masă -

să-ți ascund privirea ce ar putea să-i smulgă, cu stucatură cu tot, pe Mozard, Moliere, Corneille,Racine, Auber, să mai uite lumea de ei, să se facă loc pentru pietricele, bolovanii au ținut prea mult istoria.

Când ploaia se va înălța, îmi voi lega eșarfa pe frunte,

părul îl voi ascunde în glugă și voi intra în Catedrală, șoptindu-mi gândul

printre vitralii, statuete, sunete de orgă în surdină și...

tăcerea aceea, doar de pe pereți, înghețată și cu mâinile întinse către buzunarele mele;

le vei auzi și vei scrâșni politicos, pentru că nu poți să vezi, deși ești cu mine.

Mă voi așeza în dreptul... Jeanne d’Arc - voi șopti ...cu o lumânare aprinsă,

la aburul căreia mă voi încălzi de toate relele timpului;

te vei smulge din tâmplă și păr și sângele meu va înlemni, o clipă, lumina...

iar ochii tăi țăndări vor străpunge un zid, țipând de neputință spre lumea de-afară - din tine;

în urmă, peretele se va închide cu sângele meu - pentru oricare rană.

....................

E seară pe trepte. Clopotul din turn îndoaie sufletul. Umbrele se retrag în trupuri. Ploaia spală rănile de pe tâmplă și păr. Râsul tău sardonic, de peste tot, se lovește în ziduri; au formă de corabie, îți spun. Ai vrea s-o scufunzi în câteva fire de nisip...

Nu vreau să-ți povestesc nimic. Vreau să te înalți. Să te bucuri. Să prețuiești și să ierți. Nu ai nevoie de ochi. Nici de mine. Doar (puțin) din tăcerea aceea adâncă, de istorie, ce-și încălzește degetele lungi, din abur, în buzunarele mele...

Ileana Popescu Bâldea

Reims - 30 ianuarie 2014