Bat clopotele în iarna din toamnă

Te uită cum cerne albul pe ierburi, Cuvintele negre apasă-n răscruci, Cad păsări de ceară-n lumina din urmă Și rima din gânduri se-ntoarce-n năluci. Alergi prin rânduri țipate de-o stâncă Și plângi de visuri strivite în amiezi; Întorci privirea-n răcoarea cea blândă Și-i ierți pe cei ce nu te lasă să șezi. Bat clopotele în iarna din toamnă; Răsăritu-i eter, sălaș fără chip. Cad păsări de ceară-n lumina din urmă Și cuvântul alb se înnoadă-n nisip… Cu tristețe, Ileana Popescu Bâldea